Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 octombrie 2013
Informare · informare
Aurelia Cristea
Discurs
„Ratificarea Convenției asupra prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței domestice”
Un eurobarometru recent a arătat că 78% din europeni recunosc că violența domestică este o problemă din ce în ce mai acută a spațiului în care trăiesc. Cu toate acestea, doar 14% din cetățenii Uniunii cunosc mijloacele legale pe care le au la dispoziție pentru a acționa împotriva acestui fenomen. Și în România, cazuistica referitoare la violența domestică arată că avem de-a face cu o problemă adânc înrădăcinată în mentalitatea noastră și care are nevoie de o rezolvare prin implementarea unor politici publice adecvate pe termen lung.
În acest scop, Organizația Femeilor Social-Democrate (OFSD) Cluj a inițiat săptămânile trecute, la Cluj, Conferința regională privind ratificarea Convenției asupra prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, semnată în 2011 la Istanbul. La finalul Conferinței, la care au participat actori publici implicați în sectorul universitar și nonguvernamental, dar și membre ale partidelor politice, a fost adoptată Rezoluția cu privire la adoptarea Convenției asupra prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.
Prin Rezoluție, OFSD Cluj se obligă ca, împreună cu femeile social-democrate și cu femeile aparținând altor orientări politice, dar care înțeleg pericolul pe care îl reprezintă violența de gen și violența domestică, să întreprindă toate acțiunile legale și politice care stau în puterea unei organizații de această natură pentru a accelera procesul de semnare și de ratificare de către România a Convenției de la Istanbul.
În acest context, stimați colegi, vin în fața dumneavoastră cu rugămintea de a vă alătura eforturilor noastre și de a susține prin toate mijloacele de care dispuneți armonizarea legislației din România cu cea europeană, prin sprijinirea ratificării Convenției de la Istanbul, care creează instrumente de lucru universale în lupta împotriva violenței domestice și a violenței împotriva femeilor.
Știm că există deja o hotărâre de guvern (HG nr. 1.156/2012), care stabilește o Strategie națională pentru prevenirea și combaterea fenomenului violenței în familie, însă Convenția din 2011 de la Istanbul pune bazele unui cadru mai larg de combatere și de eradicare a violenței împotriva femeii, iar România trebuie să se alăture demersului european pentru protejarea și asistarea femeilor care se află în această situație, pentru că victimele unei agresiuni nu sunt doar femeile, ci, mai departe, și copiii acestora, fenomenul atacând însăși celula de bază a societății noastre, adică familia. Un copil care crește cu o astfel de experiență în familie va fi un om marcat pe viață. O societate care nu intervine și nu creează un mediu care să sancționeze și să modereze astfel de manifestări se supune greșelii și, în timp, va fi condamnată la creșterea violenței și la perpetuarea mentalităților discriminatorii.