Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·10 septembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Octavian Marius Popa
Discurs
„Reabilitarea bazilicii paleocreștine de la Niculițel”
Prezervarea siturilor arheologice reprezintă datoria de căpătâi a fiecărei națiuni, fiindcă acestea reprezintă valori intrinseci, irepetabile, veritabile comori de informații privind viața și activitatea oamenilor dintr-o anumită perioadă istorică și dintr-o anumită zonă sau regiune.
Monumentul paleocreștin de la Niculițel, județul Tulcea, se înscrie, ca importanță, printre cele mai valoroase vestigii de cult creștin din România, acesta datând, conform aprecierii arheologilor, de la sfârșitul secolului al IV-lea. Tot aici au fost dezgropate osemintele martirilor Attalos, Kamasis, Phillipos, Zottikos (sfinții Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel – așa cum apar ei în calendarul creștin ortodox), în numele cărora se fac procesiuni religioase în ziua de 4 iunie.
Dată fiind valoarea acestei bazilici din punct de vedere istoric și religios, reabilitarea și consolidarea acestui sit arheologic descoperit în anul 1971 erau prioritare. De aceea, salut faptul că, în cadrul Consiliului Județean Tulcea, a fost semnat, săptămâna trecută, contractul de finanțare nerambursabilă, în cuantum de peste 11 milioane lei, din fonduri europene, pentru proiectul de la bazilica paleocreștină de la Niculițel.
Această finanțare are un dublu rol: contribuie, pe de o parte, la conservarea patrimoniului național, iar pe de altă parte, prin repunerea sitului în circuitul turistic, aduce plusvaloare turismului cultural și religios din județul Tulcea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.