Valentin Rusu

„Reactivarea dezbaterilor publice asupra natalității”

Datele provizorii asupra recensământului populației realizat în anul 2011 au îngrijorat practic fiecare cetățean al României, în principal prin reducerea substanțială a populației țării noastre, în numai zece ani, cu peste 2,5 milioane de cetățeni.

Foarte mulți specialiști au pus această dinamică a populației pe seama fluxului migratoriu masiv, mai ales după eliminarea obligativității vizelor pentru cetățenii români. Este drept că încă din anul 1990, în ciuda restricțiilor de circulație, românii au început să migreze către Occident, însă dinamica negativă a populației României nu poate să se bazeze doar pe argumentele migraționiste.

Aș putea spune, după o mai largă analiză a datelor demografice, că România de după anul 1990 a împrumutat mai multe dintre „bolile” Occidentului, prin modificări substanțiale în valorile tradiționale, vizibile mai ales asupra familiei.

Familia nu mai reprezintă astăzi nicidecum acea „celulă” a societății, în care copiii se nășteau și creșteau. Din ce în ce mai frecvent vorbim despre uniuni consensuale sau despre concubinaje, despre familii monoparentale și din ce în ce mai rar despre familii biparentale.

Mai mult, astăzi, familia tipică e reprezentată de un părinte și excepțional de doi părinți și cel mult un copil, față de familiile românești tradiționale, care, chiar cu dificultăți materiale, creșteau mai mulți copii.

Chiar dacă mulți vor considera oportun să spună cu ușurință că scăderea populației nu reprezintă o caracteristică numai a României, ci a tuturor statelor dezvoltate, eu îmi permit să spun că problema demografică trebuie să ne preocupe într-un mod cu totul deosebit.

În primul rând, scăderea populației din România înseamnă scăderea populației tinere, pe segmentele 0-15 ani și 15-35 de ani. Nu putem să ignorăm faptul că din cauza acestui aspect, coroborat cu procentul din ce în ce mai mare de români care ajung la vârsta de pensionare, sustenabilitatea finanțelor publice, mai ales pe componenta fondului de pensii, este pusă sub un mare semn de întrebare. Dacă astăzi efortul bugetar cu plata pensiilor este situat la circa 9% din produsul intern brut, cu un deficit de peste 2%

din PIB, estimările FMI, ale Comisiei Europene și ale Băncii Mondiale ne spun că în mai puțin de două decenii România va trebui să cheltuiască cu pensiile peste 15% din PIB, aceasta în condițiile adoptării de către Coaliția de guvernare, în urmă cu mai bine un an, a unei noi legi, moderne, a sistemului de pensii publice. Altfel, sistemul de pensii promovat în perioada 2000–2008 ar fi intrat în colaps în mai puțin de doi ani.

Mai mult, scăderea populației tinere are implicații masive nu numai asupra sistemului fiscal-bugetar, ci și asupra sistemului de învățământ, asupra sistemului de sănătate și chiar asupra consumului intern. Sunt zeci de localități astăzi în România în care preoții nu au mai oficiat un botez de mult timp, sunt zeci sau chiar sute de sate și comune în care nu mai sunt copii. Anual se închid zeci de școli și grădinițe din lipsa populației școlare.