Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 octombrie 2008
Declarații politice · respins
Rareș Șerban Mănescu
Declarații politice și intervenții ale doamnelor și domnilor deputați:
Discurs
Recentele dezbateri privitoare la majorarea salariilor cadrelor din învățământ au fost salutate de către o bună parte a oamenilor politici din România, dar în același timp au antrenat și dispute politice pe această temă.
Subliniem nevoia unui învățământ de calitate, eficient, cu o importantă susținere din partea bugetului. De aceea, anul acesta a fost prima oară când alocările pentru educație s-au situat la nivelul de 6% din PIB.
Guvernul a luat act de decizia Camerei Deputaților privind salarizarea cadrelor didactice. În această privință, opțiunea... Guvernului României este aceea că salarizarea în domeniul personalului bugetar trebuie să aibă o rezolvare de ansamblu, o bază unitară.
Orice măsură de majorare a salariilor bugetare trebuie făcută unitar. Majorarea salariilor cadrelor didactice a nemulțumit celelalte categorii de bugetari. De altfel, sindicatele din administrația publică centrală și locală consideră că este vorba de discriminare la adresa lor și amenință cu mișcări ample de protest, mergând până la greva generală și blocarea trezoreriei, începând cu jumătatea săptămânii viitoare.
Reprezentanți ai Ministerului Economiei și Finanțelor au declarat în emisiuni televizate că „Guvernul are bani să dubleze salariile pentru toți bugetarii, dar dacă va face asta nu va mai rămâne nimic în bugetul României”.
Subiectul este cu atât mai arzător, cu cât, în situația în care se aplică măsura decisă de Camera Deputaților, în învățământul preuniversitar câștigul mediu va fi de 2.700 lei, iar în cel universitar între 8.000 și 12.780 lei. În cazul celorlalte cadre didactice din învățământul universitar, media salariilor se va situa între 3.750 și 5.270 lei.
În acest caz, apar discrepanțe între diferitele categorii de personal bugetar, discrepanțe care ar trebui corectate. În acest fel, Grupul parlamentar al PNL salută inițiativa de majorare salarială a cadrelor didactice, dar în același timp încurajează negocierile cu celelalte categorii de bugetari
pentru o mediere cât mai obiectivă a cererilor acestora și o analiză atentă a aspectelor economice în care ar putea surveni modificări.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.