Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 mai 2011
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Neculai Rățoi
Discurs
„Recesiunea a trecut. Și cu asta ce-am făcut?”
Așa cum, oleacă mai-nainte de a fi reales președinte, Traian Băsescu ne anunța că s-ar putea să ieșim din recesiune, am aflat, cu olecuță înainte de a fi reales și Boc un soi de președinte, da’ mai mic, doar la nivel de partid, cum că iar am ieșit din recesiune! Cam cu și după virgulă, cam în marja de eroare, cam tras de păr ca să iasă la vopsea, dar cât să se poată lăuda Boc, la convenția lor, c-a ieșit din recesiune, pare a fi fost suficient! Căci Milică de la Răchițele avea nevoie ca de aer de ceva care să pară un succes răsunător, care să-i asigure realegerea ca șef ori ceva fără de care umbla zvonu’ că și-ar fi pus o pungă-n cap și s-ar fi retras în munți cu gașca lui, ca să reziste de-acolo oamenilor lui Blaga, ca-n anii ’50. Sincer, nu cred că i-ar fi sesizat cineva lipsa, decât prin faptul că omul de rând ar fi început să o ducă mai bine, dar acesta-i blestemul nostru: să nu scăpăm, înainte de 2012, de plaga portocalie...
După cum ziceam, statistic am ieșit din recesiune. Bun. Și cu asta ce-am făcut? Am ieșit din recesiune doar pe o bucată de hârtie, iar Dumnezeu e martor că există mari îndoieli și asupra acestui anunț, deoarece, ca de obicei, acest Guvern minte după cum respiră – până și organismele europene s-au prins de asta – și, dacă vreun portocaliu dă bună ziua cuiva, se uită repede săracu’ om la cer să vadă dacă nu cumva au răsărit stelele...!
Căci nimic nu îi e mai drag acestei puteri decât să mistifice adevărul, s-o dea cotită, după cireș, doar-doar s-o întâmpla să fie totul în avantajul lor – o scobitoare folosită la un capăt, dacă e de câștigat, trebuie s-o ia ei! Dacă ar fi necesar ca acestei puteri să i se dea, într-un cuvânt, un nume care s-o caracterizeze, acesta ar fi „hrăpăreață”. Dar nu este chiar singurul, fiind doar primul dintr-o listă relativ lungă de atribute, din păcate niciunul onorabil, chiar pentru oameni politici lipsiți de orice scrupul.
După cum aminteam, s-a tot zis că s-a ieșit scriptic, contabilicește, statistic din recesiune. După cum tot statistic, dacă doamna Udrea mănâncă zilnic, într-o săptămână, câte un pui, iar 6 pensionari nu mănâncă nici măcar vreun gram de carne, teoretic, pe medie, fiecare pensionar a mâncat câte un pui în săptămâna cu pricina. Iată metoda favorită de lucru a băsiștilor! De mirare a fost doar că și UDMR-ul a achiesat la astfel de practici șmecherești, de tip alba-neagra, reprezentanții maghiari fiind cunoscuți până acum ca adepți ai unor politici mai cu cap, mai elaborate și mai cinstite, măcar față de alegătorii lor. Dar se pare că adevărata lor față este asta, cea de acum (iar Attila Cseke stă martor că-i așa, închizând zeci de spitale fără nicio remușcare ori tresărire de umanism), știut fiind că te-aduni cu cine te asemeni – deși au fost mici răscoale chiar și la Târgu-Mureș – maghiarii de rând au fost șmecheriți și ei, doar-doar să nu se piardă ciolanul unei puteri discreționare, pe care nicio altă alianță n-ar fi oferit-o UDMR-ului actual!