Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 martie 2013
Declarații politice · respins
Iacob Pușcaș
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Recuperarea datoriilor istorice – o prioritate a politicii externe”
Ca să fie înțeleasă destul de bine devalizarea instituționalizată, făcută în timpul unor guvernanți care nu au avut nici în clin și nici în mânecă cu apărarea intereselor României, în ultimii 24 de ani, nu trebuie să fii mare specialist în economie politică. Practic, fenomenul jefuirii resurselor țării este perceput corect (cu siguranță că mai bine decât mulți politicieni și analiști, care vorbesc în media fie despre lucruri la care nu se pricep, fie privesc situația doar prin prisma intereselor personale sau de partid) și de românul de rând, pe ai cărui „umeri” apasă cel mai greu povara „ingineriilor financiare” la cel mai înalt nivel – românul obișnuit fiind invocat ideologic, de altfel, atât în propaganda comunistă (să ne amintim că lui i s-a luat pâinea de la gură, fie că a muncit în propria țară, fie că a fost trimis să muncească pe alte meleaguri, în ambele situații pentru prosperitatea altora), cât și în manipularea neocomuniștilor aflați la putere chiar până astăzi (iar acum i se explică bietului român ce bine îi este să fie slugă în altă țară!).
Noi, parlamentarii (dacă într-adevăr suntem responsabili de starea acestui român de rând, care ne-a acreditat politic să-l conducem spre bunăstare, evident cu credința în ajutorul lui Dumnezeu), se cuvine deci să dăm dovadă de luciditate în discernământul politic și să spunem STOP unor guvernări care mai degrabă acordă prioritate intereselor externe ale României!
Mă refer în special la evitarea tendinței de a fi complici la transformarea țării într-o neocolonie, atât prin acceptarea creșterii îngrijorătoare a datoriei externe, cât și prin aprobarea condițiilor restrictive și dezavantajoase impuse de băncile internaționale creditoare, în condițiile în care guvernanții noștri au cam început să inducă în mase concepția că redresarea socioeconomică nu prea ar mai fi de competența politicienilor aflați la conducerea statului, ci ar fi a Europei și a băncilor din exteriorul granițelor țării!
Ca noi, românii, să devenim cu adevărat stăpâni în propria țară, fără să facem concesii politico-economice față de terțe țări, se impune ca reprezentanții abilitați ai statului să aibă demnitate diplomatică în raport cu instituțiile internaționale, cu scopul de a diminua masiv datoria externă. Vă propun, stimați parlamentari, constituirea unei comisii de specialitate, capabile să negocieze la nivel de stat – fără intermediari, ca până acum – datoriile pe care mai multe țări le au față de România și modalitatea dubioasă prin care s-au recuperat unele datorii până acum. S-ar reuși astfel, de preferință pe cale amiabilă, recuperarea unor semnificative fonduri financiare (fără să trecem cu vederea Tezaurul României, „uitat” de Rusia, sau „Moștenirea Gojdu”, cedată atât de ușor de prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu către Ungaria etc.), care ar acoperi cam o treime din datoria publică externă a României!