Ioan Munteanu

„Recuperarea și integrarea socială a copiilor cu autism este posibilă!”

Aceasta este concluzia încurajatoare la care au ajuns membrii Fundației Univers Plus din Piatra Neamț, cea care se ocupă de promovarea și apărarea drepturilor persoanelor autiste.

La începutul lunii ianuarie 2011 ar fi trebuit să intre în vigoare o lege care se referă la copiii bolnavi de autism, dar nici acum, spre sfârșitul anului, nu există normele metodologice privind aplicarea ei. Este de neiertat indiferența cu care societatea românească tratează această categorie de bolnavi a căror recuperare poate fi realizată în procent de peste 90%.

Din păcate, la noi nu se știu prea multe lucruri despre această maladie, în consecință se face prea puțin pentru recuperarea copiilor bolnavi și pentru integrarea lor socială. Diagnosticul de autism este tot mai des întâlnit, fără să existe vreo explicație plauzibilă privitoare la creșterea rapidă a numărului cazurilor de îmbolnăvire. Deși în județul Neamț sunt în evidențele spitalicești 200 de copii cu acest diagnostic, medicii consideră că numărul real este cu mult mai mare.

Dacă în țările civilizate copiii bolnavi de autism sunt diagnosticați destul de devreme și sunt tratați în mod adecvat imediat ce apar primele simptome, în țara noastră autoritățile rămân indiferente la această problemă, părinții află destul de târziu de ce boală suferă copiii lor, pentru ca mai apoi să fie lăsați să se descurce singuri, fără niciun sprijin din partea statului. Pe lângă faptul că nu există cadrul legislativ care să faciliteze accesul lor la asistență medicală, în întreaga Românie nu există decât 4 centre în care aceste cazuri sunt tratate în mod gratuit, ceea ce reprezintă extraordinar de puțin față de nevoile celor aflați în această situație.

Lipsa de implicare din partea factorilor responsabili, problemele pe care boala le generează, dar mai ales imposibilitatea familiilor în cauză de a face față costurilor ridicate ale tratamentului de fiecare zi (peste 3,5 milioane lunar), iată aspectele care i-au determinat pe membrii acestei fundații să elaboreze o serie de ghiduri de bune practici atât pentru specialiști (medici, asistenți sociali, cadre didactice, psihologi), dar mai ales pentru părinții așa de greu încercați.

Am adus în discuție acest subiect pentru că am aflat acum două zile, exact la vremea când se desfășura simpozionul pe această temă, ce mare dramă înseamnă să ai un copil cu această problemă de sănătate... Am ascultat cu inima strânsă povestirea unui tată disperat că nu-și mai poate ajuta copilul bolnav exact din cauzele deja enumerate: costuri medicale foarte mari, lipsa cadrului legislativ, indiferența autorităților și mai ales imposibilitatea de a acoperi cheltuielile.

Cred că și în alte locuri din țară există preocupări legate de acești copii, este necesar ca glasul celor implicați să se facă ascultat de către cei care ar fi trebuit să se ocupe de sănătatea lor. Sper să mă fi auzit și pe mine cineva dintre ei...