Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2017
Declarații politice
Mihai Weber
Discurs
„Reducerea emisiilor poluante ce provin de la autoturisme trebuie să devină prioritatea strategică zero a României!”
Poluarea aerului devine un subiect de controversă din ce în ce mai acut, care ridică o serie de semne de întrebare când vine vorba de sănătatea oamenilor.
Numărul mare de noxe emise de autoturismele mai vechi de 10 ani poluează în mod excesiv aerul inspirat de fiecare cetățean european. Numărul bolnavilor și al afecțiunilor care se declanșează și se cronicizează din cauza poluării aerului crește pe zi ce trece.
Ca stat membru al Uniunii Europene, România și-a asumat responsabilități și angajamente de protecție a mediului și de limitare a efectelor schimbărilor climatice, susținând, astfel, demersurile comune ale statelor preocupate de combaterea poluării.
România s-a alăturat obiectivului comun al statelor Uniunii de reducere cu 20% până în 2020 a nivelului de emisii de dioxid de carbon.
Politicile europene în domeniul energiei și al mediului subliniază impactul negativ, efectele asupra poluării pe care le au aglomerările urbane și creșterea numărului de autovehicule. Traficul urban generează 40% din emisiile de dioxid de carbon și 70% din celelalte emisii poluante, iar aglomerarea traficului rutier este concentrată mai ales în zonele metropolitane.
Ținând cont de faptul că un obiectiv important al majorității țărilor din Uniunea Europeană, în ultima perioadă, constă în reducerea emisiilor poluante ce provin de la autoturisme, este momentul ca și România să se alinieze la directiva europeană care prevede o taxare bazată pe emisia de dioxid de carbon sau pe vechimea mașinii.
Londra va introduce o taxă pentru cele mai vechi și mai poluante autovehicule, în încercarea de a îmbunătăți calitatea aerului. Denumită T-charge, taxa zilnică de 10 lire sterline se va aplica tuturor vehiculelor cu motor pe benzină
și motorină înmatriculate înainte de 2006 și care nu îndeplinesc normele Euro 4.
Spre exemplu, nici în Paris șoferii care au mașini mai vechi de 1 ianuarie 1997 nu mai au voie să circule pe străzile orașului în timpul săptămânii. Mai exact, autoritățile au interzis circulația acestor automobile de luni până vineri, în intervalul 8 dimineața – 8 seara.
Tuturor automobiliștilor din Barcelona li se va interzice să conducă, pe străzile acestui oraș, mașini mai vechi de 20 de ani în timpul zilelor săptămânii. Această inițiativă, pusă în aplicare din anul 2019, reprezintă un efort de a contracara poluarea aerului.
În încercarea lor de a reduce poluarea provenită de la vehiculele pe benzină și motorină, tot mai multe orașe europene au început să interzică circulația acestor mașini.
În Germania, 70 din cele mai mari orașe, inclusiv Berlin și München, au instituit „zone de mediu protejate”, situate în centrul acestora. Traficul este gestionat în funcție de viniete – roșu, galben, verde, similare celor introduse la Paris. În plus, orașul Stuttgart, sediul Mercedes-Benz și Porsche, se pregătește deja să interzică, începând de anul viitor, circulația anumitor vehicule diesel care nu îndeplinesc ultimele norme de poluare.