Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 octombrie 2011
Declarații politice · respins
Costică Macaleți
Discurs
„Reducerea sprijinului guvernamental pentru proiectele europene”
Declarația mea politică se referă la decizia Guvernului de a reduce sprijinul pentru proiectele europene, chiar și pentru cele deja semnate.
Printr-un ordin dat de ministrul Gheorghe Ialomițianu, care a modificat cota de participare de la nivel central la proiectele europene accesate de administrațiile din teritoriu de la 30% la 10%, chiar și pentru contractele semnate, Ministerul Finanțelor a dat peste cap planurile autorităților locale. Mai exact, dacă până acum se asigura cofinanțare de 15% la semnarea contractului de prefinanțare și 15% la semnarea contractului de finanțare, acum întreaga cofinanțare este de trei ori mai mică. Acest lucru a crescut povara pe umerii administraților locale, iar eforturile autorităților locale în ce privește fondurile europene s-au complicat. Mai exact, este nevoie ca deficiența de finanțare să fie acoperită de la bugetele județene, care la rândul lor sunt deficitare. Efortul din acest sfârșit de an se bazează pe o posibilă rectificare bugetară care ar urma să suplimenteze și bugetele din teritoriu după ce ultima rectificare din luna august nu a vizat bugetele județelor. Dar oare aceasta va avea loc?
Așadar, Guvernul reduce sumele de bani oferite de la bugetul central pentru cofinanțările la proiectele europene cu 66%, asta pe fondul pe care țara noastră este codașă la accesarea de bani europeni. Acest lucru a fost declarat chiar și de Leonard Orban care a susținut că ceea ce prezintă Guvernul a fi bani europeni absorbiți este de trei ori mai mare decât suma real atrasă de România. Care va să zică guvernanții umflă de trei ori cifrele când vine vorba de banii europeni atrași și, de parcă nu i-ar fi de ajuns asta, reduce tot de trei ori sumele oferite de la bugetul central pentru cofinanțare. De trei ori câte trei, parcă ar fi o joacă de copii cu cei care și-au pus în plan să dezvolte proiecte, au semnat și s-au împrumutat în bănci ca să dezvolte afaceri și să plătească impozite și taxe unui stat administrat ca în Evul Mediu. Spre exemplu, numai la nivelul județului Botoșani, pe care-l reprezint în Parlament, s-au depus proiecte cu o finanțare de 316 milioane de euro care acum vor suferi din cauza unor decizii aberante ale unor mincinoși: guvernanții României.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.