Gheorghe Ciobanu

„Reducerea TVA la 9% pentru pâine, un semnal că România are drept prioritate agricultura”

Dezbaterea iscată în jurul ideii dacă să reducem sau nu TVA-ul la pâine la 9% începând cu 1 iulie trebuie să conțină două elemente de analiză semnificative. Pe de o parte, impactul bugetar pe care îl va avea această măsură în primă instanță, dar și pe termen mediu și lung. Pe de altă parte, în ce măsură o asemenea decizie poate genera un model economic care poate fi folosit pentru stimularea altor ramuri ale economiei naționale.

În ceea ce privește impactul asupra veniturilor încasate de Ministerul de Finanțe, există două presupoziții diferite: 1. Cea a Fondului Monetar Internațional, care sugerează că baza de impozitare nu se va lărgi suficient pentru a acoperi minusul de încasări ca rezultat al unui TVA mai mic. Practic, pentru a se încasa aceleași resurse, având în vedere reducerea cu 15% a TVA, ar trebui ca vânzările fiscalizate să crească cu 166%, ceea ce, din perspectiva limitării în timp a programului-pilot poate fi greu de crezut. 2. Cea a producătorilor și a unei bune părți a decidenților politici, care sugerează că, pe termen lung, pot să se obțină mai multe venituri la buget, prin simplul fapt că vor fi mai mulți producători care să plătească taxe și impozite la stat. Această a doua variantă se bazează în bună măsură pe faptul că pâinea și produsele cerealiere sunt în foarte bună măsură nefiscalizate.

Impactul bugetar maximal al unei asemenea măsuri pentru șase luni este de 200 de milioane de lei. Practic, dacă nu se iese din zona economiei gri, statul pierde aproape 50 de milioane de euro. În condițiile acestea, consider că riscul merită asumat. Din două motive: suma nu este într-atât de mare încât să nu poată fi suplinită de la bugetul de stat și implementarea proiectului-pilot poate arăta în ce măsură reducerea TVA-ului pentru toate alimentele de bază poate fi aplicată. Vom vedea în momentul respectiv care este capacitatea Finanțelor de a colecta TVA-ul, dar și disponibilitatea celor care operează pe piața produselor de panificație de a merge în zona fiscalizată a economiei.

Dacă la asta adăugăm și perspectiva politică, USL promițând în campania electorală că va lua această decizie, avem o imagine clară că acest demers trebuie făcut. Riscul poate fi acoperit de eventualul profit sau de scăderea prețului la pâine, care se dorește a fi un efect clar.

Dincolo de aspectele strict financiare ale acestei măsuri, trebuie să vorbim și despre capacitatea statului de a stimula ramurile economice cu potențial. Când analizăm efectele acestui program-pilot nu trebuie să ne gândim numai la încasările bugetare obținute în această perioadă. Trebuie să avem în vedere și posibila creștere a investițiilor în agricultură și dezvoltarea pe termen lung a acestui sector economic. Există un studiu publicat care arată că putem ajunge cu agricultura la un nivel de 25 de miliarde de euro anual (peste 20% din PIB) față de cele 8 miliarde din acest moment. Dacă statul dă un semnal prin această măsură, care este primit ca atare și de investitori, atunci efectele pozitive pot fi semnificativ mai importante decât cele 200 de milioane de lei ca impact bugetar al reducerii TVA la produse de panificație.