Constantin Avram

„Referendumul popular – instrument de consultare folosit insuficient sau exclusiv partizan?”

Referendumul, ca formă expresivă a consultării populare, pe diferite teme ce privesc națiunile și folosit în diferite momente istorice, a fost utilizat mai mult în era modernă a dezvoltării sociale, ca ultim procedeu de tranșare a unor probleme de interes național, care nu au putut fi rezolvate pe canale și măsuri guvernamentale sau pentru care partidele sau alianțele politice aflate la guvernare nu și-au asumat

răspunderea de teama erodării popularității lor sau din negăsirea soluției politice potrivite unei anumite probleme care a divizat societatea civilă. Pe vremuri i se spunea plebiscit. Am avut și noi, românii, de-a lungul milenarei noastre istorii, destule momente în care clasa politică ar fi trebuit să inițieze, să organizeze consultări populare.

Cel mai recent, am fi avut ocazia după Revoluția română din 1989, dar nu știu din ce motive nu s-a apelat la această formă de consultare populară, deși problemele care trebuiau să facă obiectul unui referendum aveau o importanță deosebită pentru societatea românească. Unii spun că nu aveam încă un cadru legal de desfășurare, alții spun că nu a existat interes în a fi consultată populația României.

Mă refer aici la două dintre marile probleme cu care ne-am confruntat la sfârșitul anilor ’90: intrarea României în NATO și aderarea României la Uniunea Europeană, proiecte politice de anvergură care, în opinia mea, stabileau foile de parcurs ale României, privind securitatea zonală și dezvoltarea țării pe zeci de ani înainte. Dar importanța covârșitoare a celor două proiecte politice, preluate succesiv de mai toate guvernările, impuneau o consultare populară largă pe măsura importanței acestora în viața de zi cu zi a românilor. Deci acest lucru nu s-a întâmplat, nu s-a organizat niciun referendum, niciun guvern nu și-a asumat așa ceva, nimeni nu a inițiat o propunere legislativă în acest sens.

Totuși, datorită eforturilor diplomatice, am devenit membri cu drepturi depline ai Tratatului Organizației Atlanticului de Nord (NATO) în anul 2004 și am devenit țară membră a Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2007.

În schimb, am organizat două consultări populare pentru demiterea Președintelui României, ca urmare a încălcării repetate a prevederilor constituționale. Unul dintre ele, cel din 2007, a fost respins, președintele rămânând în funcție, al doilea, cel din 2012, nu a întrunit cvorumul de peste 50%, cum a stabilit Curtea Constituțională a României, președintele rămânând pentru a doua oară în funcție.

Mai nou, avem în vedere procesul de descentralizare și de regionalizare administrativ-teritorială a țării, deziderat asumat de USL în campania electorală. Evident că trebuie modificată Constituția. Dar dacă tot organizăm referendum de modificare a Constituției, de ce să nu consultăm populația dacă este de acord cu regionalizarea mai întâi și apoi să modificăm Constituția, pentru că Legea referendumului intră în vigoare în toamna anului 2014. Și oare n-ar fi bine să consultăm populația și pe chestiunea votului obligatoriu, odată cu problema regionalizării?! Nu știu, dar întreb și eu, cu speranța să mă lămurească cineva pentru că, oricum, ne împiedicăm de cvorumul de validare a unui referendum.