Eugen Constantin Uricec

„Reforma bugetară trebuie coborâtă și la nivel local!” Asistăm cu toții la presiunile puternice sub care stă reformarea bugetelor naționale de la nivelul întregii Uniuni Europene, inclusiv bugetul de stat al României. Limitarea puternică a deficitelor și emisiunilor de bonduri în sarcina datoriei externe, ajustarea severă a decalajelor dintre veniturile sigure și cheltuielile structurale, reformarea și eficientizarea utilizării resurselor publice interne sunt liniile de bază ale acțiunii curente a tuturor statelor.

Din fericire pentru Europa și pentru cetățenii săi, liderii statelor care o compun au înțeles că aceste reforme nu mai lasă loc nici de interpretare și nici de vreo amânare. În această logică, majoritatea guvernelor au impus reforme structurale radicale, unele dureroase în domeniul fiscal, în domeniul sistemelor publice de pensii sau salarizare, în domeniul comercial sau al investițiilor publice.

Mărturisesc că, în ciuda faptului că în spațiul Uniunii Europene vor avea loc în acest an mai multe momente electorale, eu sunt optimist și cred că statele vor reintroduce în „matcă” comportamentele și echilibrele fiscal-bugetare cerute atât de piețele internaționale, cât și de obiectivele dezvoltării sustenabile pe termen lung.

Cu toate acestea, nu cred că pașii importanți făcuți de Europa ar trebui să se oprească aici. Acea uniune fiscală, dorită de federaliști, ar trebui să prindă contur în viitorul apropiat, iar creșterea potenței financiare a bugetului comunitar, prin creșterea contribuțiilor naționale, să poată contribui la diminuarea decalajelor de dezvoltare dintre statele membre. Chiar dacă au trecut patru ani de la integrarea noastră, încă ocupăm un loc fruntaș în Uniune, având în continuare șase dintre cele mai sărace regiuni ale Uniunii Europene.

Acest lucru pornește atât de la dezvoltarea inconsistentă a afacerilor private locale, în diferitele zone sau unități administrativ-teritoriale, cât și de la dimensiunea obscură a bugetelor locale, care stau la dispoziția autorităților publice.

Nu este pentru nimeni o mare necunoscută faptul că de mulți ani, zeci, poate chiar sute de primării din România abia dacă reușesc să-și asigure plata facturilor curente din resursele financiare locale, obținute din taxele locale, la care se adaugă sumele modeste provenite din cotele defalcate pe principalele impozite directe sau indirecte.

Spre aceste zone, atât efortul guvernamental, cât și cel european trebuie să se concentreze prioritar. Nu mai putem admite că Uniunea Europeană permite astfel de „oaze de sărăcie endemică”, din care știm cu toții că doar prin efort propriu nu se poate ieși. Este cel mai bun exemplu al cercului vicios al sărăciei.

Cum poate cofinanța o autoritate publică locală, care are arierate istorice și nu are resurse curente, fondurile europene nerambursabile? Este o întrebare la care însăși Comisia Europeană ar trebui să încerce să răspundă în mod obiectiv.