Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Discurs
„Reforma în educație: întâi se taie, apoi se măsoară” Guvernul a adoptat, ieri, Proiectul legii educației și ne solicită să-l dezbatem în regim de urgență. Nu știm cum arată exact proiectul adoptat ieri, nici sindicatelor din învățământ nu le-a fost transmis textul ajuns în ședința Executivului. Cineva de la Ministerul Educației spunea, pe un ton optimist, că în legea aprobată de Guvern vor fi „niște surprize”. Sub semnul surprizelor stă tot ceea ce face acest Guvern rătăcit pe la Palatul Victoria. Pentru Emil Boc și colegii dumnealui de partid, dialogul cu partenerii sociali nu reprezintă o prioritate. Profesorii din Buzău sunt în grevă de o lună de zile pentru că au primit doar 30% din salariile pe luna februarie, după aplicarea Legii salarizării unitare. Nimeni din Ministerul Educației nu a mers acolo să stea de vorbă cu acești oameni. Nimeni din acest Guvern incompetent nu încearcă să găsească soluții pentru rezolvarea problemelor care au condus la declanșarea protestelor.
În schimb, după ce a ajuns la concluzia că manualele școlare sunt somnifere eficiente, Daniel Funeriu și-a propus să reformeze educația. A început cu tăierea a 15.000 de posturi în învățământ și comasarea școlilor. A continuat cu un proiect de lege și cu o dezbatere publică de ochii lumii. Reacția dascălilor a fost considerată de o ferocitate pe care nu o vezi decât la oamenii lezați în propriile interese.
Țin să-i informez pe domnii Boc și Funeriu că fiecare cetățean al acestei țări, indiferent de profesia sa, are propriul interes când este vorba despre educație. Ce se întâmplă în sistemul de învățământ nu îi privește doar pe profesori și elevi, ci întreaga societate, în ansamblu, și pe fiecare cetățean în parte. Nu sunt profesor, sunt un părinte al cărui propriu interes este educația copiilor săi. Nu voi accepta un nou experiment pe spinarea elevilor, în numele unei reforme făcute de dragul reformei. Modificările din educație își vor produce efectele asupra mai multor generații de tineri. Fiecare măsură adoptată trebuie să contribuie la creșterea calității educației și la stabilitatea sistemului de învățământ.
Tocmai în acest scop am analizat proiectul de lege al domnului Funeriu, am ascultat părerile specialiștilor, ale dascălilor, ale părinților, studenților, elevilor și am găsit multe puncte vulnerabile majore în proiectul de lege în discuție.
Trecerea clasei a IX-a la gimnaziu este considerată o măsură menită să reducă abandonul școlar. Așa spune ministrul Funeriu. Sunt convins că este o măsură adoptată fără o analiză profundă de impact. În primul rând, vom avea deficit de personal. Schimbarea implică mișcări serioase de personal didactic. Mare parte din școlile gimnaziale sunt în mediul rural, unde ne vom lovi și de lipsa spațiilor necesare. În al doilea rând, până acum, cei care terminau cele 10 clase obligatorii primeau un atestat profesional, o calificare. Acum, după 9 clase, nu vor primi nimic. Ce vor face acești absolvenți de 9 clase?