Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 aprilie 2010
Dezbatere proiect de lege · respins
Daniel Buda
Discurs
„Reforma în sănătate – punct de referință european”
România este stat membru al Uniunii Europene, iar fiecare cetățean român este, în același timp, și cetățean european, însă, ca standard de viață, suntem încă departe de cel european. De aceea, reformele inițiate, în special cele din sistemul sanitar, constituie, în egală măsură, ca și reforma sistemului judiciar, marile provocări ale actualului Guvern și ale clasei politice.
Alături de justiție, domeniul sănătății este unul dintre sectoarele care ridică cele mai mari dificultăți, având implicații la nivelul întregii societății. Sunt cunoscute și ușor de constatat deficiențele care țin în principal de: medicamente scumpe și insuficiente, spitale care oferă servicii medicale de o calitate îndoielnică, medici și personal necorespunzător plătiți, miniștri ai sănătății acuzați, criticați și blamați. Desigur, toate aceste deficiențe, percepute de fiecare dintre noi în mod diferit, au, din nefericire, o cauză comună, și anume renumita criză din sistemul sanitar.
Înainte de anul 2004, sănătatea a fost privită, dar și tratată de guvernanți, ca o cenușăreasă a bugetului național, nefiind considerată prioritate națională. Subfinanțarea sistemului sanitar, lipsa performanțelor manageriale de la nivelul spitalelor, discrepanța dintre numărul contributorilor și cel al beneficiarilor de servicii medicale sunt cauzele fundamentale ale neregulilor acestui sistem. Însă, toate aceste probleme legate de resursele umane insuficiente, finanțarea necorespunzătoare, performanțele manageriale scăzute reprezintă doar una dintre fațetele crizei, cealaltă se referă la modalitatea cum sunt cheltuite resursele financiare ale sistemului, puține, așa cum sunt deocamdată. De aceea, un element esențial, cheia crizei din sistem, s-a dovedit a fi un management eficient, echilibrat și care să răspundă în mod prompt și eficient nevoilor cetățenilor care să contribuie la atingerea standardelor europene din punct de vedere al infrastructurii medicale.
Aderarea țării noastre la structurile europene a făcut ca starea de sănătate, sistemul sanitar, serviciile sanitare oferite să devină punctul de referință pentru cetățenii din România, dar în egală măsură și pentru oficialii europeni. Practic, sistemul sanitar și sistemul judiciar, fără să minimalizez importanța deosebită și a celorlalte domenii, reprezintă reperul în ceea ce privește evoluția țării noastre. În acest sens, nu este deloc surprinzător faptul că, deși eforturile financiare ale statului român au crescut considerabil, cel puțin în ultimii patru ani, pentru aproape toate categoriile de servicii medicale, senzația de lipsuri din sistem continuă să persiste și să se acutizeze de la o lună la alta. De aceea, actualul ministru al sănătății a considerat că managementul din sistemul sanitar trebuie înlocuit, că problemelor economice trebuie să li se răspundă cu soluții economice, și nu cu soluții medicale.