Daniel Buda

„Reforma justiției, o necesitate internă, și nu o temere externă”

Integrarea României în Uniunea Europeană a fost cea mai importantă realizare postdecembristă, la care au contribuit în măsură diferită toți cei care s-au perindat la conducerea țării.

Este, fără îndoială, inutil să discutăm de ce țara noastră nu a intrat în plutonul celor 10 fruntași care au devenit membri ai Uniunii la data de 1 mai 2004, fiind luată la pachet cu Bulgaria. Știm cu toții care sunt motivele: mineriadele, modul cum am știut să atragem investitorii, nivelul ridicat al infracționalității și al corupției. Eforturile în direcția reformelor economice și a statului de drept s-au făcut doar la presiunea Bruxelles-ului, iar rapoartele anuale ale Comisiei Europene au fost garanția obiectivă și necesară pentru ca eforturile noastre să continue.

De câteva săptămâni, în toată mass-media se discută despre reformarea sistemului judiciar, despre sancțiunile din partea Comisiei Europene pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, despre rapoarte negative sau pozitive, despre cum să grăbim lucrurile încât să nu primim sancțiuni europene.

Din punct de vedere al reformării sistemul judiciar, recunoaștem cu toții că s-au făcut progrese fundamentale, începând cu măsurile luate de fostul ministru al justiției, Monica Macovei, care a salvat România de amânarea cu 1 sau 2 ani de integrare în structurile europene, până la eforturile deloc neglijabile pentru adoptarea codurilor juridice. Însă un lucru important de subliniat este faptul că acum țara noastră nu ar fi avut probleme în ceea ce privește Raportul Comisiei Europene dacă reformele începute în 2004 ar fi continuat în același ritm și în timpul Guvernării Tăriceanu II, însă încetarea monitorizării pe justiție și lupta împotriva corupției au reprezentat aspecte mai puțin importante pentru reprezentanții Guvernului Tăriceanu II, preocupați cu prioritate de realizarea intereselor personale și de grup.

Dincolo de cartonașe sau stegulețe roșii, galbene, sancțiuni sau avertismente, elementul esențial este faptul că noi, românii, avem nevoie de reformarea justiției și nu o facem doar de frica unui raport nefavorabil, ci pentru că noi suntem cei care merităm un sistem judiciar corect, eficient și transparent. Din contră, raportul Comisiei, mă refer aici la raportul pe justiție, ar trebui să constituie un imbold pentru continuarea eforturilor și reformelor pe care trebuie să le facem în fond și în primul rând pentru noi. Cu alte cuvinte, pentru îndeplinirea exigențelor în acest domeniu, țara noastră are nevoie de un sistem juridic capabil să asigure aplicarea legii într-un mod independent și eficient, iar adoptarea Codurilor reprezintă garanția modernizării și armonizării legislației din România.

Nu trebuie să demonstrăm nimănui din afara țării eficiența sistemului judiciar capabil să sancționeze cazurile de corupție și menținerea statului de drept, deoarece românii sunt cei în fața cărora ar trebui să răspundem, iar Comisia nu are rolul decât de gardian al îndeplinirii obligațiilor asumate.