Carmen Ileana Moldovan

„Reforma «pe genunchi» a sistemului educațional”

Paralel cu dezbaterea la Senat a proiectului de lege privind sistemul unitar de pensii publice, Guvernul a (re)aprobat recent Proiectul legii educației naționale, urmând ca textul să ne fie înaintat spre aprobare, acompaniat de solicitarea premierului Emil Boc privind adoptarea parlamentară în regim de urgență.

Rezumându-mă la a prefața proximele dezbateri din comisii și din plen, folosesc prilejul prezentei declarații politice pentru a lansa un apel tuturor colegilor mei de a nu se lăsa persuadați de aparenta grabă a prim-ministrului și de a aborda proiectul suficient de cuprinzător și riguros, în concordanță cu anvergura și profunzimea implicațiilor sale. Întins pe nu mai puțin de o sută două pagini, în versiunea sa inițială, și afectând în mod direct milioane de copii și profesori, proiectul normativ este asimilabil unui cod sau unei legi de complexitate deosebită și reclamă în consecință o dezbatere mult mai amplă decât cea de 30 de zile fixată de Guvern și completată necesarmente de un studiu de impact corespunzător, care să estimeze cât mai exact și extins efectele directe ale eventualei adoptări a proiectului. Tot contextual, insuficienta dezbatere publică s-a suprapus în mod nefericit discuțiilor privind salarizarea în sistem, ceea ce a provocat confuzie și a redus, semnificativ, atenția pe care proiectul de lege o necesită. Iar dincolo de observațiile critice de natură contextuală, textul în sine a suscitat în mod justificat nenumărate critici vizând chiar fondul reglementărilor, dintre care mă mărginesc aici să le reiau sintetic doar pe cele mai sonore sau frecvente, critici care cu siguranță vor fi transpuse la nivel parlamentar în amendamente la articole.

Ca una dintre modificările majore preconizate, trecerea clasei a IX-a la ciclul gimnazial rămâne o idee extrem de controversată, cadrele didactice pronunțându-se împotriva ei. Fundamentată de către inițiator ca deservind obiectivul reducerii ratei de abandon școlar după absolvirea gimnaziului, ea rămâne insuficient motivată și neînsoțită de estimări și simulări ale efectelor pe care le-ar repercuta, cum ar fi, spre exemplu, impactul asupra normei profesorilor de liceu sau problemele previzibile de spațiu și de logistică în gimnaziile din mediul rural. Similar, justificând introducerea unor evaluări din 2 în 2 ani, premisa că scăderea performanței educaționale medii la nivel național ar fi cauzată de un număr insuficient de examinări este netemeinică și foarte probabil eronată. La rândul ei, neraportată la un studiu autentic de impact, și deci posibil inoportună, dacă nu complet inutilă, ea atrage riscul evident și major al supraîncărcării elevului, aceasta deși filosofia întregii reforme vizează tocmai efectul contrar. Nu mai puțin important, ci dimpotrivă, deja celebrul articol 223, care elimină practic titularizarea în sistemul educațional, contravine principiului dreptului câștigat și ignoră eforturile de ani de zile depuse de cadrele didactice tocmai în scopul obținerii titularizării, la fel