Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·11 martie 2014
other · respins
Cornel Itu
Aprobarea unor modificări ale ordinii de zi
Discurs
„Reforma procedurilor de accesare a fondurilor europene” Adeseori am vorbit de la tribuna Camerei Deputaților despre importanța unui grad ridicat de absorbție a fondurilor europene, iar statisticile pentru anul 2013 sunt încurajatoare și de bun augur în această privință. România a reușit, sub Guvernul Victor Ponta, să crească rata absorbției fondurilor structurale și de coeziune de la 6,3%, la 33,7%, ceea ce reflectă o politică axată spre creștere economică și o viziune responsabilă asupra viitorului țării. Pentru anul în curs și anii următori, trebuie să avem ținte realiste, dar cel puțin la fel de ambițioase.
Vreau să vă aduc la cunoștință o informare făcută săptămâna trecută de Comisia Europeană pe tema fondurilor structurale, și anume că au fost adoptate noile norme pentru simplificarea regulilor de finanțare prin programe europene. Potrivit Comisiei, noul tablou de bord al simplificării procedurilor pentru perioada de programare 2014–2020 aduce 120 de norme mai ușoare de finanțare pentru orașe, regiuni, afaceri și ONG-uri.
Comisarul pentru programare financiară și buget, Janusz Lewandowski, a subliniat că eforturile la nivelul UE pot avea succes numai dacă sunt urmate de măsuri de simplificare la nivel național, regional și local, având în vedere că aproximativ 80% din bugetul UE este implementat de către statele membre.
Așadar, este datoria statului român, prin toate instituțiile abilitate, începând cu forul legislativ al țării, să înceapă demersurile pentru simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene, să faciliteze accesul beneficiarilor la acești bani.
Pentru simplificarea procedurilor interne este nevoie de măsuri legislative și administrative care să fie în acord cu noile norme anunțate de Comisia Europeană, altfel vom ajunge într-un hățiș birocratic și vom pierde sume importante.
Potrivit Acordului de parteneriat 2014–2020, România are alocate fonduri europene în valoare de 21 de miliarde de
euro. Absorbția acestor bani pentru dezvoltare durabilă, mediu, transporturi, creșterea competitivității, agricultură și, nu în ultimul rând, pentru educație este garanția creșterii nivelului de trai al cetățenilor, prin crearea de locuri de muncă și, implicit, prin reducerea procentului de persoane amenințate de riscul sărăciei.
Ministerul Fondurilor Europene, condus de domnul Eugen Teodorovici, a avut rezultate remarcabile și mă bucură faptul că acest portofoliu a rămas la Domnia Sa, mai ales că în perioada următoare va fi nevoie de competență poate mai mult ca oricând. Această măsură anunțată de Comisia Europeană este o veritabilă reformă a sistemului.
Cred că este o prioritate în cursul mandatului pe care îl avem să susținem și să adoptăm cu celeritate inițiativele ce vor privi armonizarea procedurilor de accesare a fondurilor europene cu normele promovate de Comisia Europeană.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .