Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 octombrie 2009
chamber officer · Trimis la votul final
Vasile Popeangă
Dezbaterea Proiectului de hotărâre pentru alegerea unui vicepreședinte al Camerei Deputaților
Discurs
„Reforma statului, de la Burebista la Ionel Manțog”
În istoria acestor meleaguri, o serie de conducători, de la șefi de trib la șefi de stat, s-au simțit datori să reformeze câte ceva în viața societății pe care o păstoreau. Triburile dacice sunt primele despre care există mărturii de organizare și reformă statală. Burebista a creat un stat dac puternic, iar Manțog, PD-L și Băsescu și-au propus să îngenuncheze democrația și statul de drept după bunul plac.
Căci a pune alături, pe aceeași treaptă a istoriei, un Ștefan cel Mare cu un Emil Boc ori un Burebista cu un Ionel Manțog din Gorj nu este numai o glumă de prost gust, ci o jignire a unui întreg județ, a unui întreg popor, a unui neam care nu a precupețit să-și verse sângele în vremuri de restriște, ca urmașii lor și urmașii urmașilor lor să trăiască vremuri mai demne, mai decente, „să le fie copiii cu o treaptă mai domni”. Din păcate, atât Burebista, cât și Decebal, cât și Vlad Țepeș, cât și Mihai Viteazul, ca să dăm doar câteva exemple, și-au vărsat sângele ca să apară, mai ceva decât păduchele în frunte, un conducător ca Băsescu, ca Boc, ca Manțog, ori un partid de tip dictatorial.
Un stat de drept și o stare de normalitate ar trebui, în mod obișnuit, să genereze valoare. Manțog nu și-a dorit să creeze valoare sau vreo stare de normalitate, el și-a dorit, întocmai ca și stăpânul său de la Cotroceni, doar putere și să controleze prin toate mijloacele economia județului, în interesului grupului său și al acoliților săi. Nici pe Manțog și nici pe președintele Băsescu nu-i interesează promovarea și apărarea valorilor statului de drept, și cu atât mai puțin bunăstarea, prosperitatea și binele națiunii române – în cazul lui Manțog, a electoratului gorjean. Noțiuni ca onoare, respectarea cuvântului dat, respect pentru semeni au ieșit de mult din vocabularul lui Manțog. Vorbe frumos meșteșugite, în spatele cărora se ascunde disprețul pentru gorjeni și pentru valorile democrației și, nu în ultimul rând, interesele de partid și de gașcă promovate de Manțog și de partidul lui. Cu alte cuvinte, tot ceea ce au reușit să construiască bun și de valoare înaintașii noștri distrug acum Băsescu și PD-L-ul lui, prin mâna șefilor politici din teritoriu, gen Manțog.
„Văd o Românie modernă și asta îmi dă forța să fiu optimist și să rămân un luptător”, zice Băsescu.
Nu, viitorule candidat trântit de electorat, tu vezi doar o Românie în care totul să fie sub papucul tău, iar acest coșmar dictatorial îți dă forța de a rămâne optimist și luptător, chiar dacă lupta o duci cu propriul tău popor!
Manțog vede un județ puternic, format din oameni activi și creativi, o societate, un județ care funcționează în slujba cetățeanului. Dar ce a făcut el în acest sens, mai ales în ultima perioadă? Și-a subjugat serviciile deconcentrate, administrația, cizma manțogiană simțind-o orice gât de gorjean.
„Văd un județ încrezător în propriile forțe, o administrație construită pe dialog și valori comune”, se face că speră dărâmătorul democrației din Gorj, iar dialogul și valorile comune s-au dovedit a fi doar într-un singur sens: al celui mai convenabil lui, farul călăuzitor al PD-L-ului gorjean! Despre ce dialog și valori comune vorbește Manțogul lui Băsescu, când nu o dată s-a dovedit că verbul „a consulta” îi lipsește din dicționar, iar valorile lui sunt doar cele consultate cu un Izvoranu sau Vâlceanu?