Marius Cristinel Dugulescu

„Refuzul indiferenței: Legea lustrației – punctul 8 al Proclamației de la Timișoara.”

Comunismul a fost, fără îndoială, un sistem politic al represiunii și al crimei justificate ideologic. A fost un timp istoric al confiscării adevărului și libertății, în numele credinței că „prietenia” universală trebuie realizată, în mod paradoxal, prin mijloace total neprietenești. Aceste realități consemnate cu preț de sânge de istoria recentă a României ne confruntă, încă o dată, cu necesitatea unui răspuns concret și actual față de condamnarea comunismului în țara noastră.

Refuzul indiferenței ne obligă, stimați colegi parlamentari, să ne amintim că în urmă cu douăzeci de ani, la 11 martie 1990, scriitorul George Șerban a citit în balconul Operei Naționale din Timișoara textul „Proclamației de la Timișoara”, Carta revoluției anticomuniste din decembrie 1989. Într-o societate care își căuta reperele democratice, punctul 8 al Proclamației de la Timișoara avea menirea de a reda adevărata demnitate Revoluției române, prin invocarea perfect legitimă, în logica democrației, a unei revoluții morale a clasei politice. Punctul 8 a devenit firul roșu al Proclamației, deoarece impunea ca „Legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foștilor activiști comuniști și al foștilor ofițeri de Securitate.” Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara s-a transformat ulterior în Legea lustrației, care nu a fost adoptată nici până astăzi în Parlamentul României. Proiectul Legii lustrației, privind limitarea temporară a accesului la unele funcții și demnități publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere și din aparatul represiv al regimului comunist, prevede că aceste categorii de persoane nu pot candida, nu pot fi alese și nu pot fi numite timp de 10 ani în funcțiile și demnitățile publice prevăzute de lege.

După cunoscutele controverse, amânări, negări și tergiversări nejustificate, Legea lustrației a rămas blocată, în mod inexplicabil, undeva pe drumul dintre Senat și Camera Deputaților, fiind redusă la o simplă problemă de retorică politică. Mai mult, unul dintre inițiatorii Proclamației de la Timișoara, Florian Mihalcea, președintele Societății „Timișoara”, mărturisea la sfârșitul anului trecut, cu ocazia comemorării zilelor Revoluției, că nu mai are convingerea că Legea lustrației va fi adoptată vreodată în România. Nădăjduiesc că nu va avea dreptate. Dar se impune a fi subliniat faptul ca ideea lustrației anticomuniste născută la Timișoara a făcut posibilă decomunizarea rapidă a majorității fostelor țări comuniste europene: Cehoslovacia (1991), prima țară postcomunistă care a adoptat lustrația, Cehia a continuat, Slovacia a reluat principiul lustrației abia în 2001, Bulgaria (1992), Albania (1993), Ungaria (1994), Polonia (1997 și 2006) și Serbia (2003).

Dacă privim la modelul acestor țări europene, putem susține în mod nejustificat opinia conform căreia Legea lustrației este o lege tardivă, venită prea târziu pentru a produce efecte reale în rândul funcțiilor și demnităților publice din România. Condamnarea comunismului, prin afirmarea centralității adevărului și libertății ca valori esențiale ale discursului și etosului politic, nu este lovită de tardivitate într-o societate românească aflată într-o continuă căutare a reperelor democratice. Critica neconstituționalității acestei legi nu se poate susține în logica democrației, deoarece art. 53 din Constituția României prevede că restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți se poate realiza numai prin lege și numai dacă se impune, printre altele, ca și în cazul nostru, apărarea moralei publice. Uitarea, amnezia generalizată, disimularea, schimbarea măștilor ideologice și sfidarea decenței politice pentru a ajunge în funcții de demnitate publică ne conduc spre o întrebare legitimă: ce legătură are demnitatea, onoarea funcției, cu persoana care poartă cu sine pecetea unui trecut discutabil sub aspect etic, dezonorabil la nivel politic, fiind vinovat moral de ororile totalitarismului?