Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 octombrie 2017
Declarații politice
Corneliu Mugurel Cozmanciuc
Discurs
„Regiunea de Nord-Est a țării este privată de resurse financiare pentru o dezvoltare economică”
Regiunea Moldovei istorice se confruntă cu un set de probleme care o plasează pe harta neagră a sărăciei la nivelul UE. Situația actuală este cauzată în mare parte de absența investițiilor puternice, autohtone și străine, care să revitalizeze economia caducă existentă. Din analiza modului cum a evoluat economia românească după 1989, a privatizărilor eșuate, a transferului forței de muncă din sectorul industrial în cel privat, a disponibilizărilor masive de personal, afirm cu tărie că România, prin politicile duse în interesul unor persoane și mai puțin în interes național, riscă să se sufoce în propriile granițe.
Spre deosebire de celelalte zone ale țării, Regiunea de Nord-Est cunoaște un stadiu mai puțin avansat de dezvoltare durabilă. Aici ne confruntăm cu excluziune socială, agricultură de subzistență, servicii precare în materie de sănătate, șomaj și abandon școlar ridicate.
Din punctul meu de vedere, toate acestea se datorează lipsei de investiții în infrastructură, rutieră sau feroviară. Amintesc că, din cei 700 km de autostradă construiți în România, niciunul nu străbate vreun județ din Moldova. Urmând firul logic al acestei situații, se naște întrebarea: cine să vină să investească într-o zonă care nu oferă un cadru dezvoltator propice? Sectorul IT este cel care salvează într-o anumită măsură economia Moldovei, și aceasta pentru că nu necesită o infrastructură adecvată, însă nu ne putem baza doar pe acest segment.
Apariția și dezvoltarea sectoarelor terțiare, precum turismul sau comerțul la scară mică, nu pot susține o economie puternică.
În marja mandatului de parlamentar, mi-am dozat eforturile și am încercat să ajut Moldova să se ridice. Aici m-am născut, am fost educat și m-am desăvârșit ca persoană, motiv pentru care datorez multe regiunii istorice a Moldovei și oamenilor de acolo. Cred că fiecare persoană aleasă de o comunitate să o reprezinte în forul legislativ își dorește un trai mai bun pentru oamenii care au ales-o, iar eu mă alătur acestui crez.
Am susținut și pledat pentru toate inițiativele de bună-credință care au avut și au ca scop un trai mai bun pentru județele din nord-estul țării, am pledat pentru cauza lor în Parlamentul României, am fost cel care a reiterat de câte ori a avut prilejul că Moldova istorică are nevoie de infrastructură rutieră, în special de o autostradă care să ne conecteze cu restul țării și cu Europa. Îmi voi menține poziția și nu voi renunța la ideea de dezvoltare echitabilă între toate regiunile țării.
Nu au fost programe de guvernare, bugete anuale sau rectificări bugetare care să nu priveze județele din nord-estul țării de resursele financiare necesare pentru dezvoltare. Nu găsesc rațiunea sau motivele pentru care Moldova istorică nu reprezintă o prioritate pentru clasa politică, deși a contribuit cu nenumărate valori umane și materiale la patrimoniul național.