Stelică Iacob-Strugaru

„Regiunea Nord-Est, pe locul doi în Uniunea Europeană” Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României se află în prezent pe locul doi într-un clasament al Uniunii Europene, însă nu pentru aspecte favorabile sau mai știu eu ce performanțe, ci pentru sărăcia deosebită a acestei zone care are un produs intern brut pe locuitor, calculat la paritatea puterii de cumpărare, de numai 28% din media europeană, și acest lucru se întâmplă în condițiile în care însăși media europeană s-a redus semnificativ prin ultimele două valuri de extindere, din 2004 și 2007, cu doisprezece noi membri mai puțin dezvoltați decât nucleul dur al Uniunii.

Acest clasament nu ne aduce vreo informație inedită sau spectaculoasă, pe care noi nu o cunoșteam, pentru că de ani de zile eu am afirmat cu tărie că această zonă a țării are un șomaj foarte mare, o rată a investițiilor străine sau autohtone inexistentă, o natalitate extrem de redusă și perspective economice pe termen mediu și lung foarte pesimiste.

Sper însă că acest clasament poate să se transforme într-un factor de informare real atât pentru Comisia Europeană, cât și pentru investitorii străinii, pentru Comisia Europeană, din perspectiva intensificării acțiunilor de creștere a coeziunii economice și sociale, din perspectiva investitorilor străini, pentru că această zonă a Europei are extrem de multe atracții investiționale: factorul muncă – ieftin și calificat –, resurse naturale și proximitatea față de marea piață a Federației Ruse.

În condițiile în care stabilitatea politică în regiune este destul de bună, nu văd de ce investitorii străini nu ar prefera această zonă. Merită analizat, atât la nivelul Parlamentului României, dar și la cel al Guvernului României, cum putem crea, în limitele condiționalităților dreptului comunitar, facilități și înlesniri pentru a stimula înființarea de noi întreprinderi mici și mijlocii în regiune.

De asemenea, trebuie să recunosc că Regiunea de NordEst nu este singura parte a României din clasamentul sărăciei europene, ci din acesta mai fac parte încă cel puțin două regiuni de dezvoltare românești.

Dacă dorim într-adevăr să avem o dezvoltare sustenabilă pe termen lung, cred că întregului teritoriu al României trebuie să i se acorde atenția cuvenită. Va trebui, prin măsurile luate, ca tinerii să-și găsească speranța unei vieți mai bune în locurile unde s-au născut și, prin prosperitate, să-i împiedicăm să mai migreze, fie în interiorul României, fie în spațiul comunitar. Din punctul meu de vedere, copiilor și tinerilor le suntem datori cu un viitor mai bun, iar șansele lor trebuie să fie egale, indiferent dacă s-au născut la Dorohoi, la Calafat sau la București.