Mihaela Huncă

„Reglementarea orientării vocaționale, pentru reducerea inegalității de gen în educație și pe piața muncii”

Aș dori să atrag atenția asupra cauzelor unui fenomen care se manifestă de mai mult timp în România, inegalitatea de gen și de șanse în ceea ce privește accesul la încadrarea în muncă, inclusiv la promovare, și la formarea profesională, precum și în ceea ce privește condițiile de muncă și securitate socială.

Pentru a îndrepta efectele, trebuie să înțelegem cauzele și să acționăm asupra lor. Ca parlamentari, nu e suficient doar să proclamăm prin lege egalitatea de șanse dintre femei și bărbați. Trebuie să facem un pas mai departe și să reglementăm domeniile în care se manifestă cauzele principale care conduc la inegalitatea de gen.

Prima cauză a inegalității de gen este orientarea timpurie în educație. Prin tradiție, există o predilecție a părinților ca în primii ani de școală să orienteze fetele către disciplinele umaniste, iar pe băieți către cele tehnice sau logicomatematice.

Afectează acest lucru egalitatea de șanse? Cu siguranță da, pentru că băieții se vor pregăti ulterior pentru meserii mai solicitate pe piața muncii și mai bine plătite, cum ar fi construcțiile, finanțele sau domeniul tehnic, de inginer.

Există o reglementare a orientării vocaționale? Nu.

Deci iată unul dintre motivele importante ale inegalității de șanse în ceea ce privește accesul femeilor la meserii căutate și bine plătite pe piața muncii. Din cauza orientării inițiale în formele școlare timpurii, femeile se vor pregăti pentru meserii mai puțin căutate și, în general, mai prost plătite decât în cazul bărbaților. O altă cauză majoră a inegalității de gen rezidă în responsabilitățile specifice femeilor în viața de familie și în dificultatea de armonizare a acestora cu exigențele profesionale.

Ne dorim să avem cât mai mulți copii, ca să aibă cine să ne plătească pensiile când vom ajunge la bătrânețe. Însă puțini se întreabă prin ce trece o femeie pentru a armoniza exigențele care îi revin ca mamă cu exigențele pe care le are în viața profesională, mai ales dacă vorbim de funcții de conducere.

Angajatorii nu își pun problema din perspectiva unei mame. Ei cer randament egal, dar nu iau în considerare în niciun fel condițiile inegale dintre bărbații și femeile care au copii în îngrijire. Femeia trebuie să se împartă între profesie și copil.

În legislația muncii, cu excepția concediului postnatal, nu se prevăd facilități pentru femeile care au copii în îngrijire. Nu se garantează un program flexibil, care să permită femeii să acorde o îngrijire corespunzătoare copilului pe care îl are în îngrijire. Din acest motiv, toate studiile realizate la nivel european și în țara noastră arată că rata de ocupare a femeilor scade odată cu creșterea numărului de copii.

Atunci când vorbim despre egalitatea de șanse dintre femei și bărbați sau dintre tineri și seniori, întâlnim foarte frecvent confuzia dintre drepturi și privilegii.