Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·18 februarie 2014
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Ștefan Bucur Stoica
Discurs
„Regresul pieței construcțiilor în România”
Volumul lucrărilor de construcții a scăzut cu 0,6% ca serie brută în 2013 (comparativ cu anul anterior), iar deprecierea reală – ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de factorul sezonier – a fost de 1,6%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). În același timp, fluctuațiile remarcate în ultima lună a anului trecut au contribuit la o depreciere a potențialului real de recuperare a pieței.
În consecință, se poate remarca că, în România, sectorul construcțiilor nu s-a redresat după șocul crizei economice, firmele specializate în domeniu confruntându-se cu diverse probleme legate, cu precădere, de lipsa comenzilor.
Partidul Democrat Liberal acordă o importanță specială competitivității sectorului construcțiilor, întrucât consideră că acest sector reprezintă o sursă importantă de creare de noi locuri de muncă și de creștere economică.
Astfel, Partidul Democrat Liberal vine în întâmpinarea nevoilor din acest domeniu cu măsuri concrete pentru a încerca să asigure o dezvoltare sănătoasă și durabilă, pe care le-a supus într-o dezbatere publică vineri, 14.02.2014, respectiv:
1. Măsuri fiscale pentru încurajarea industriei construcțiilor, întrucât guvernarea USL a introdus 35 de taxe noi și impozite, iar legislația fiscală este într-o continuă schimbare. Principalele propuneri ale guvernului alternativă al PDL vizează:
– reducerea TVA de la 24% la 9% pentru toate vânzările de imobile noi, indiferent de mărimea și prețul acestora sau de numărul de locuințe deținute;
– aplicarea taxării inverse la toate livrările de terenuri și construcții și rambursarea TVA-ului, cu controlul ulterior pentru dezvoltatorii imobiliari;
– reformarea impozitului pe clădiri;
– creșterea accesului la creditare pentru companiile din construcții și dezvoltarea unor programe specifice în acest sens.
2. Măsuri privind simplificarea procedurilor de avizare a proiectelor de construcții, întrucât România este una din țările în care un permis de construcție se obține foarte greu.
- În această privință, principalele propuneri privesc:
- diminuarea procedurilor birocratice pentru obținerea
- unui permis de construcție;
- modificarea termenelor de acordare a avizelor;
– reducerea numărului formularelor și adecvarea conținutului acestora privind lucrările de construcție;
- simplificarea conținutului documentației tehnice;
– realizarea unei platforme online care să conțină toate informațiile legate de documentele ce trebuie depuse pentru obținerea tuturor autorizațiilor.
3. Măsuri privind dezvoltarea parteneriatelor public-private
prin:
– crearea unui cadru legislativ adaptat specificului parteneriatului public-privat;