Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 noiembrie 2013
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Maria Dragomir
Discurs
„Reintroducerea în calculul guvernamental a coșului zilnic este obligatorie!”
Desigur, mulți dintre cetățenii României au și uitat de această sintagmă – coșul zilnic. Folosită foarte mult în primii ani de după evenimentele din 1989, formula coșul zilnic reprezenta baza de calcul pentru salariul minim pe economia națională fără de care niciun sindicat nu venea la negocieri la nicio guvernare. Coșul zilnic era și este important pentru că în el se află elementele de bază, precum sunt cartofii, fasolea, carnea, laptele sau ouăle, dar și celelalte cheltuieli care sunt înscrise în statisticile oficiale și care arată, în mod real, care este adevărata dimensiune a salariului în raport cu prețurile de consum.
Din nefericire, odată cu integrarea europeană, formula coșul zilnic a dispărut efectiv de la orice guvernare, anuală sau generată de evenimentele sindicale (din păcate, și ele din ce în ce mai puține!). Practic, așa cum îmi spun cetățenii pe care îi întâlnesc în desele mele acțiuni în teritoriu: „Ne-am aliniat la prețurile europene, de multe ori mai mari decât erau prețurile noastre, dar cu salariile – am rămas tot cu salariile noastre!”. Acești oameni au, într-adevăr, mare dreptate, pentru că situația reală nu este cea dată din statistici, ci doar cea din buzunarele cetățenilor: prețurile au explodat, în unele cazuri au crescut de zeci de ori (vezi prețurile la energia electrică, la gaze, ca să nu mai vorbim de combustibil), generând, la rândul lor, evoluții incredibile ale prețurilor de la produsele de consum, în timp ce salariile, pe lângă faptul că nu au ținut pasul cu aceste evoluții, au și fost tăiate, într-o acțiune greu de înțeles, în urmă cu mai mulți ani. Iar acea refacere a salariilor nu este, în realitate, decât o reconstituire în cifre a unor salarii (acolo unde s-a produs) însă, în raport cu rata inflației, realitatea este departe de a se apropia de coșul zilnic.
În același timp, consultând o hartă, la nivelul țării, am mai constatat un paradox: coșul zilnic este mai scump în județele sărace! Iar județele sărace sunt, la rândul lor, din ce în ce mai sărace!... Și mai multe!... Tot din datele statistice aflăm că peste 85% din cumpărătorii români resimt creșterea prețurilor la alimente și au devenit mai precauți cu bugetul propriu.
Mai mult decât atât, două treimi spun că achiziționează doar bunuri de strictă necesitate și tot mai mulți vizitează 4-5 magazine pentru a achiziționa produsul necesar. 7 din 10 români consumă, în acest moment, doar strictul necesar! Aceasta este o realitate pe care nu trebuie doar să o facem publică, pe toate căile, dar de care trebuie să se țină cont în orice acțiune care vizează viața românilor.
Având în vedere condițiile noului buget, este evident că vom asista, cu siguranță (din cauza creșterii prețurilor anunțate deja la energie), la creșterea tuturor prețurilor în România anului 2014! Creșterea prețurilor va duce la creșterea coșului minim cu siguranță, iar această evoluție este cea mai importantă pentru a avea o imagine exactă asupra necesităților oamenilor, asupra salariilor pe care aceștia ar trebui să le primească pentru a putea să trăiască, nu doar să supraviețuiască!