Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 iunie 2014
Dezbatere proiect de lege
Mihai Lupu
Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței de
Discurs
„Relansarea dreptei, ca soluție pentru a stopa derapajele și abuzurile Guvernului Ponta 3”
Dacă mai existau umbre de neîncredere, scrutinul pentru alegerile europarlamentare a subliniat, prin prezența redusă la vot și procentele adunate de partidele din România, nevoia unei drepte puternice în România, a unei forțe menite să stăvilească derapajele Guvernului Ponta 3 – un guvern corupt, mincinos și hoț.
Ca orice proces important și consistent, un demers care să unească forțele de dreapta nu este însă unul facil, ci unul care necesită voință politică, dar și menținerea identității și a valorilor liberale și democrate care au consacrat cele două formațiuni aflate astăzi la masa negocierilor: Partidul Național Liberal și Partidul Democrat Liberal. Nu putem șterge cu buretele rivalități politice prezente și manifestate intens mai ales la nivel local, cum nu putem lăsa la o parte nici principiile liberale care țin închegată de peste un secol formațiunea politică cu cea mai vastă istorie, cea care a dat României moderne cei mai valoroși politicieni. Pentru aceeași Românie avem însă responsabilitatea de a găsi o soluție. Nu putem lăsa ca viitorul să fie confiscat de exponenții actualei majorități parlamentare și ai Guvernului Ponta 3, de către acei oameni care ne dovedesc, zi de zi, că nu își doresc decât binele personal, și nicidecum pe cel al românilor.
Susțin orice efort și discuții menite să ajungă la un compromis, la un rezultat care să nu oblige spiritul liberal să-și plece capul, ci să pună în valoare și în slujba românilor experiența politică, valorile, prioritățile și programele de care țara are nevoie pentru a scăpa din lanțurile în care PSD și clientela sa au reușit să o imobilizeze.
Liderii dreptei au responsabilitatea de a găsi până în toamnă formula și echipa de care românii au nevoie pentru a-și recăpăta încrederea, demnitatea și puterea de a stopa derapajele și abuzurile Guvernului Ponta 3, iar această formulă nu poate fi decât relansarea dreptei ca o forță capabilă să readucă România pe drumul prosperității, al Europei și al performanței.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.