Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·4 iunie 2013
Informare · respins
Mihai Aurel Donțu
Informare privind activarea doamnei deputat Adriana Diana Tușa ca independent 61
Discurs
„Relansarea industriei românești – o preocupare evidentă a USL”
Cred că România are foarte mult potențial din punct de vedere economic în comparație cu alte state europene și mă refer aici, în primul rând, la industrie, agricultură, turism etc. Sunt convins că acest potențial poate fi transformat, în următorii ani, în avantaje certe de competitivitate, cu condiția ca noi, cei din USL, să găsim și să susținem cele mai bune și eficiente măsuri care să și așeze aceste domenii în lumina reflectoarelor europene, adică pe un podium concret al competitivității!
Consider că este de bun augur faptul că ultimele date statistice confirmă ideea că industria românească mai are încă foarte multe de spus în plan internațional și că avem toate șansele să relansăm, cu succes, acest domeniu, dacă ne concentrăm să creăm un mediu de afaceri stabil, predictibil și, mai ales, atractiv din punctul de vedere al facilităților oferite, în comparație cu celelalte state europene.
Primii pași în acest sens cred că i-am făcut deja, deoarece, odată cu intrarea USL la guvernare, stabilitatea politică și economică și-au pus, în decurs de un an, în urma măsurilor luate, o amprentă pozitivă asupra indicatorilor macroeconomici ai României și în special asupra industriei, care-și demonstrează clar potențialul, continuând să se dezvolte.
Un semn recent al înviorării economice, ca urmare a măsurilor luate de Guvernul USL, este și creșterea cu 3,3% a numărului de comenzi noi din industrie, în luna martie, față de luna februarie a anului curent. De asemenea, avem o creștere a producției industriale pe primele luni de 6,4%, comparat cu primul trimestru din 2012. Majorări procentuale a înregistrat și cifra de afaceri din industrie care s-a mărit, în termeni nominali, în primul trimestru al acestui an față de perioada similară din 2012 cu 4,8%.
Mai mult decât atât, pentru prima dată în istoria postdecembristă, România a înregistrat și un sold al comerțului exterior pozitiv. Astfel, ultimele date din analiza primului trimestru indică faptul că România are o creștere a exporturilor de peste 8%, în timp ce importurile se limitează doar la 1%.
Toate acestea mă îndreptățesc să remarc faptul că, atât pentru noi, liberalii, care susținem acțiunea fără precedent a ministrului liberal al economiei, domnul Varujan Vosganian, aceea prin care a inițiat consultări ample cu reprezentanții industriei românești în vederea elaborării și implementării Strategiei de reindustrializare a României, dar și pentru colegii noștri de guvernare, care au inițiat la rândul lor, în Parlament, Proiectul de lege privind constituirea și funcționarea parcurilor industriale, pe care l-am adoptat săptămâna trecută și la care și eu, dar și colegii mei liberali am avut amendamente importante, relansarea industriei românești a devenit deja una dintre principalele preocupări ale guvernării USL.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). .