Vasile Varga

„Remanierea guvernamentală, dovada lipsei de soluții” Partidele din opoziție au încercat, de mai multe ori, pe parcursul acestui an, cel puțin, să atragă atenția că anumiți miniștri nu performează sau, și mai grav, dau rateu după rateu în activitatea ministerială. La fiecare moțiune simplă inițiată de noi, parlamentarii opoziției, miniștrii care au făcut subiectul acestui mecanism de control al activității ministeriale s-au bucurat de largul și masivul sprijin din partea colegilor din alianța de la guvernare. Dar zilele trecute am asistat la reevaluarea a aproape unei treimi din echipa guvernamentală.

Oare moțiunile simple inițiate de opoziție nu au reprezentat niște semnale de alarmă? Nu comentez acum motivele de ordin politic sau chiar personale care au stat în spatele acestei mișcări politice, este treaba internă a celor din PSD, dar nu pot să nu observ că remanierea este, de fapt, o reșapare. Sunt promovate persoane care au mai făcut parte din diferite echipe guvernamentale, dar fără prea mult succes.

La ora la care fac această declarație remanierea guvernamentală nu este pe deplin realizată, pentru că Președintele României, domnul Klaus Iohannis, nu a semnat decretele de numire în funcția de ministru al dezvoltării regionale și în funcția de ministru al transporturilor. Propunerile venite din partea PSD pentru aceste două funcții extrem de importante pentru bunul mers al României, în opinia mea, fără a face aprecieri cu privire la caracterul și personalitatea fiecăruia dintre cei propuși, erau lipsite de anvergura experienței și a pregătirii în domeniul transporturilor și cel al dezvoltării regionale. Nu vorbesc despre celelalte numiri, deși ar merita cu prisosință, dar trebuie să punctez faptul că România nu își poate permite să testeze, de două-trei ori pe an, care personaj politic sau tehnocrat se potrivește mai bine unei anume funcții de ministru. Aceste „fracturi” nu fac bine deloc actului de guvernare. Mai mult, este o stare de incertitudine la nivelul executiv și decizional în cadrul activității acestor ministere.

În opinia mea, într-un moment în care România se pregătește să preia, de la 1 ianuarie 2019, președinția Consiliului Uniunii Europene, această remaniere ar fi trebuit să însemne o reală resetare a echipei guvernamentale. Însă cred că asistăm la o acutizare a unei crize în interiorul alianței de guvernare și asta, printre altele, în detrimentul finalizării unor obiective strategice regionale atât de necesare dezvoltării societății românești.