Constantin Avram

## „Republică sau monarhie?”

De la Revoluția din 1989 și până în zilele noastre, întrebarea „republică sau monarhie?” a rămas una retorică numai în ceea ce privește forma de guvernământ a monarhiei constituționale, din moment ce, în majoritatea cercetărilor sociologice, forma de guvernământ de tip republican întrunea o majoritate confortabilă. Iată că desele încălcări ale Constituției de către președintele Băsescu readuc în spațiul dezbaterilor publice tema monarhiei constituționale. Nu sunt convins încă dacă această temă va fi tranșată în perioada preelectorală, pentru că e greu de crezut că Legea fundamentală va fi modificată atât de rapid, iar organizarea unui referendum este practic imposibilă. Am ferma convingere că această temă va fi folosită ca subiect de campanie electorală, atât la cele pentru Parlamentul European, cât și la alegerile prezidențiale din toamna acestui an. Tocmai pentru a antrena electoratul pro sau contra monarhiei, în speranța prezenței la vot a unei mai mari părți a populației cu drept de vot la alegerile din 25 mai 2014, dar și pentru a profita formațiunile politice, în urma vidului comportamental constituțional creat de derapajele Președintelui României, care, vedem cu toții, se implică direct în promovarea Partidului Mișcarea Populară! Din punctul meu de vedere, mă așteptam la așa ceva de mai mult timp, dar se pare că problemele zonale create de Rusia, prin anexarea Crimeei, au decalat oarecum aceste mișcări politice.

Readucerea în spațiul public a temei legate de reinstalarea monarhiei în România este și efectul acțiunilor antiromânești ale extremiștilor unguri prin Jobbik, un fel de PRM unguresc, care adună adepți pentru a-și crește procentele electorale la alegerile legislative din Ungaria. Este un efect și pentru că o parte a populației României, cu precădere cea din Ardeal, a catalogat reacția autorităților guvernamentale republicane ca fiind lipsită de fermitate, fermitate care, în opinia unora, nu ar fi lipsit unei forme de guvernământ monarhice, furnizoare, spun unii, de o mai mare stabilitate în zona noastră.

Nu știu dacă așa ar fi fost, dar reacția întârziată a autorităților statului român, de Ziua Națională a Ungariei, când extremiștii unguri și-au făcut de cap la Târgu Mureș, a creat premisele unei astfel de opinii în rândul populației majoritare românești. Aceleași probleme le are statul spaniol în Țara Bascilor, periodic manifestate, uneori cu violențe extreme, deși Spania este o monarhie constituțională de multă vreme. Și pe meleaguri britanice sunt probleme de acest fel, în Irlanda de Nord, de foarte mulți ani. Iată doar două exemple ale faptului că forma de guvernământ monarhică nu rezolvă problemele cu minoritățile naționale și cu extremismul.

Eu personal am fost dintotdeauna adeptul „privilegiilor dobândite”, nu al „privilegiilor înnăscute”, deoarece am fost format și educat într-un mediu social promotor al dobândirii unui anume confort social prin munca directă, prin participarea la plusvaloarea socială cu aport direct, nu indirect. Probabil nu aici este întregul adevăr, pentru că nu am avut când să cunoaștem, să evaluăm, să simțim binele social adus de o formă de guvernământ monarhică, să percepem avantajele acestui sistem de guvernare, dintre care stabilitatea socială, economică sau chiar politică ar putea fi probate mult mai operativ.