Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 iunie 2017
Declarații politice · respins
Vasile Florin Stamatian
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
## „Respect față de dascălii noștri!”
În ultimii douăzeci și șapte de ani, situația școlii românești s-a degradat încontinuu. Încercările succesive de reformare s-au întrecut în insuccese și chiar în modificarea tragică a destinelor copiilor noștri.
Ne aflăm astăzi în situația în care deficitul de cadre didactice specializate este în creștere, iar salariile nestimulative din acest moment nu vor repara nicidecum această problemă.
În aceste condiții, să nu ne mai punem tot timpul întrebări de genul: de ce abandonul școlar este în creștere? De ce profesia de dascăl nu mai beneficiază de aprecierea societății românești? De ce copiii din păturile sociale sărace sau din mediul rural nu ajung niciodată să absolve o facultate? De ce școala românească nu mai produce valoare?
Câți dintre oamenii politici din România înțeleg importanța socială a muncii dascălilor noștri? Puțini, foarte puțini.
Există oare cineva care să conteste faptul că valoarea instituțiilor unui stat este dată, în primul rând, de valoarea oamenilor din aceste instituții și de respectul pe care statul și societatea le-au acordat acestora? Nu cred.
Educația nu este și nici nu trebuie să fie o miză politică, educația este miza întregii societăți și cheia către dezvoltarea viitoare a țării.
Este adevărat că în actualul context economic și social este nevoie de performanțe superioare în toate domeniile de activitate, cu precădere în sistemul educațional, atât prin
ridicarea calității învățământului universitar, cât și prin asigurarea unei echități cât mai reale în educație, prin egalitatea șanselor de acces și eliminarea tuturor formelor de discriminare.
Chiar dacă în ansamblu imaginea învățământului universitar este pozitivă, trebuie ca standardele universităților din România să fie schimbate, atât prin ameliorarea calității învățământului, cât și prin oferta acestora, care, nu în ultimul rând, trebuie să fie diversificată și aliniată la nevoile studenților și la nevoile pieței de muncă.
Adevărații dascăli nu își aleg această profesie doar pentru a avea un loc de muncă, ei sunt înzestrați cu har și au menirea de a dărui celor pe care îi educă. Meseria lor nu este deloc ușoară, pentru că ei nu fac altceva decât să formeze oameni adevărați. Nicio profesie din lume nu cere atâta competență, dăruire, echilibru, umanism și pricepere cum cere cea de educator. Ei sunt și vor rămâne un model pentru noi și nu trebuie să uităm acest lucru niciodată.
De asemenea, nu trebuie să uităm faptul că suntem ceea ce suntem astăzi datorită lor. Ei sunt cei care ne-au învățat atât tainele cărții, cât și pe cele ale vieții și, în acest sens, dascălii noștri trebuie să își recâștige prestigiul în societatea românească.
Nu trebuie uitat faptul că formarea cadrelor didactice este condiția-cheie a școlii contemporane, centrul oricărui program de reformă în sistemul de învățământ, dar și premisa esențială a calității în educație, așa că trebuie să investim mai mult în acest domeniu și în acești oameni minunați.