Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 iunie 2010
government confidence
Cosmin Mihai Popescu
Discurs
„Restructurarea sectorului bugetar”
Deficitul bugetar excesiv înregistrat atât în România, cât și în majoritatea statelor aparținând Uniunii Europene, unele aparținând zonei monetare unice, a fost în cea mai mare parte cauzat de iluzia că perioada de creștere economică este nelimitată.
Extazul creșterilor economice a determinat decizii iraționale în cheltuirea bugetelor publice, în special pe componentele achiziții de bunuri și servicii și creșterea dimensiunilor aparatului birocratic.
Din nefericire pentru economia României, produsul intern brut este în continuare foarte mic și în contracție, iar capacitatea bugetului de a mai menține cheltuielile din anii precedenți este practic imposibilă.
La nivelul aparatului birocratic din România, ajustările se pot face, cu siguranță, într-un termen destul de rezonabil, cu singura condiționalitate ca restructurarea să se facă pe criteriile standardelor de cost și ale capacităților profesionale ale celor ce vor rămâne în sistem.
Ani de-a rândul s-a creat falsa percepție că în domeniul bugetar nimeni nu muncește și că singurele caracteristici valabile sunt incompetența și corupția. Nu neg existența corupției și nici a incompetenței unora dintre angajații din domeniul public, însă generalizarea asupra întregului corp de angajați ar fi nedreaptă.
În domeniul bugetar lucrează astăzi oameni competenți, bine pregătiți, dar și clienți politici. Din nefericire, cea de-a doua categorie este cea care a sporit extrem de mult în perioada anilor 2007–2008, fie prin înființarea de noi și noi
instituții a căror utilitate publică este discutabilă, fie prin îngroșarea rândurilor funcționarilor din instituții deja existente.
Într-un astfel de context, măsurile de austeritate luate de Guvernul României lovesc în egală măsură și în cei competenți, dar și în clientela politică. Reașezarea pe baze echitabile a sectorului bugetar, precum și stimularea performanței prin salarizare decentă vor fi rezultatele unei restructurări eficace a sectorului bugetar din România. Procesul, de atâtea ori anunțat, nu a fost demarat nici măcar acum, în ceasul al doisprezecelea.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.