Neculai Iftimie

„Resursele de apă ale României”

Resursele de apă ale României însumează teoretic circa 135 milioane metri cubi, din care putem folosi o treime. Resursele de apă depind în mare măsură de râurile care izvorăsc din alte țări, ceea ce ar trebui să ne determine să păstrăm apele curate și să ne îngrijim de managementul bazinelor hidrografice.

Apa este un element esențial pentru viață și pentru procesele naturale. La nivel global apa reprezintă o resursă limitată, fapt ce impune abordarea problemelor legate de aceasta astfel încât să se asigure resursele de apă pentru generațiile viitoare. Resursele de apă ale României sunt constituite din apele de suprafață – râuri, lacuri, fluviul Dunărea (≈90%) și ape subterane (≈10%).

Totalul cursurilor de apă sunt surse de apă care sunt utile sau ar putea fi folositoare pentru om.

Utilizarea apei se face în domeniile agricole, industriale, uz casnic, agrement și activități de mediu. Practic, toate aceste utilizări umane necesită apă proaspătă.

97% din apa de pe Pământ este apă sărată și doar 3% este apă dulce, din care puțin peste 2/3 este înghețată în ghețării și calotele de gheață.

Restul de apă dulce care nu este înghețată este, în principal, găsită în apele subterane, cu doar o mică prezență deasupra solului sau în aer.

Apa acoperă 71% din suprafața Pământului.

Pe măsura creșterii populației umane de-a lungul timpului și a folosirii intensive și extensive a resurselor de apă, problema apei utilizabile a devenit o problemă vitală a omenirii.

Sursele majore de poluare permanentă a apelor de suprafață sunt reprezentate de activitățile industriale, activitățile agrozootehnice, precum și depozitele de deșeuri menajere și industriale neautorizate și necorespunzător amenajate.

Cu toții avem nevoie de apă pentru a supraviețui, dar fără râuri sănătoase, lacuri și zone umede nu există apă.

Fenomenul poluării a căpătat în ultima perioadă proporții îngrijorătoare. Poluarea apelor curgătoare este de obicei invizibilă, deoarece agenții poluanți se dizolvă în apă. Prevenirea poluării apelor este, desigur, mai simplă decât tratamentul. Unde prevenția nu are succes trebuie luate măsuri administrative, măsuri legislative.

Știm cu toții cum arată un râu, un baraj sau un lac de acumulare poluat (de exemplu, Barajul Bicaz): ambalaje de sticle de plastic plutesc în derivă, constituind adevărate insule de deșeuri, cu miros urât și apă tulbure, unde cu timpul peștii și vegetația dispar.

În aceste condiții, nu ar trebui ca luciul de apă și talazurile aferente să fie administrate de consiliile locale?

În aceste condiții, comunitățile locale vor primi și unele facilități.

Consider că nu este încă târziu!