Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu

**:**

Domnule președinte al României,

Domnule președinte al Camerei Deputaților, Domnule prim-ministru,

Domnule președinte Emil Constantinescu, Domnule președinte Traian Băsescu, Custode al Coroanei Române, Altețele Voastre Regale, Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinția Voastră, Doamnelor și domnilor miniștri, Doamnelor și domnilor senatori și deputați, Stimați membri ai Corpului diplomatic, Onorată audiență,

Este, astăzi, a treia oară când Regele Mihai I este prezent în Parlamentul țării. Constatarea este surprinzătoare pentru un monarh constituțional a cărui autoritate a izvorât din voința națională exprimată în Parlament. De obicei, și așa s-a întâmplat și la noi în trecut, vreme de multe decenii, regii deschid în fiecare an lucrările Parlamentului și adresează acestuia un mesaj al tronului, ce cuprinde programul Guvernului pentru următorul an. O istorie vitregă și violentă nu i-a îngăduit Regelui Mihai să-și îndeplinească această atribuție constituțională.

Regele a venit pentru întâia dată în Parlament la începutul iernii anului 1946, pentru a deschide lucrările Parlamentului ales pe 19 noiembrie. Începea atunci un anotimp istoric aspru, care a durat patru decenii. Alegerile, oricât de controversat le-a fost rezultatul, fuseseră făcute posibile datorită actului de curaj al regelui de la 23 august 1944.

În acord cu partidele politice și bucurându-se de loialitatea Armatei, Regele Mihai I a pus atunci capăt, cu o îndrăzneală ce i-a atras admirația întregii lumi libere, regimului politic autoritar care târâse România într-un război absurd împotriva democrațiilor liberale.

Speranța care a mobilizat atunci energia regelui a fost aceea că România va deveni ea însăși, după înlăturarea dictaturii, o democrație liberală, o țară de cetățeni liberi și egali. Din păcate, nu a fost să fie așa.

Ocupația străină, trădarea unei părți a elitelor, o propagandă ipocrită și un aparat represiv nemilos au împins curând România într-o altă dictatură, au dus țara în zodia totalitarismului. Paradoxul amar face ca Parlamentul ales în 1946, datorită capacității regelui de a aduna în jurul său și al principiilor democratice toate forțele vii ale națiunii, să fie cel care a luat act de abdicarea regelui și, ulterior, a proclamat republica, o republică populară, apoi socialistă, în care valorile republicane ale libertății, egalității și fraternității nu au avut însă curs.

A doua oară, Regele Mihai a venit în Parlament pe 25 octombrie 2011.

Voi fi mereu mândru că am fost cel care, împreună cu colegul meu, Puiu Hașotti, am inițiat atunci invitarea regelui în forul reprezentativ suprem al națiunii noastre. Regele a rostit cu acel prilej un memorabil discurs, din care ați putut să vizionați o mică parte, aducând în vremea noastră valorile democratice pe care le-a întrupat în 1944. Nu a fost însă un discurs retrospectiv, ci, din nou, un manifest al speranței, o mărturie a credinței nestrămutate a regelui în virtuțile și în destinul poporului român.