Violeta Tudorie

„Revizuirea Constituției. Modelul Meșterului Manole” Susțin această declarație cu suficientă reținere, având în vedere situația mea de începător în viața politică a țării și faptul că nu sunt un specialist în drept constituțional. Însă am luat decizia de a studia și de a aborda această chestiune deoarece, în calitatea mea de parlamentar, voi fi pusă în fața unui vot pe care doresc să-l exprim cu toată responsabilitatea, din convingere și cât mai edificată.

Se ridică întrebarea esențială: ce zidim în Constituție? Care sunt valorile, principiile și procedurile după care este organizat și funcționează statul român? Nu voi intra acum în această materie de strictă specialitate, ci mă voi opri la prima dintre problemele care trebuie puse în dezbatere: chiar aceea a practicii revizuirii constituțiilor statului nostru. În această privință, politicienii români au abuzat, în decursul istoriei, de posibilitatea de a revizui Legea fundamentală.

Iată datele problemei. Dacă luăm în considerare și regulamentele organice, așa cum procedează unii profesori constituționaliști atunci când abordează istoria constituțiilor românești, suntem astăzi în fața celei de-a noua constituții din ultimii 180 de ani, deci ne situăm pe un teren nestatornic, înregistrând o medie de o constituție la două decenii. Dar dacă ne apropiem mai mult de prezent și luăm ultimii 75 de ani, de la Constituția lui Carol al II-lea din 1938, vom observa că speranța de viață a unei legi fundamentale a scăzut în medie la 12 ani, ceea ce înseamnă că o persoană în vârstă de 75 de ani în prezent a trăit sub șase constituții, dacă o punem la socoteală și pe cea la care lucrăm în aceste zile. Consider că pe această direcție prea exagerăm!

Această realitate istorică ne poate vorbi multe despre instabilitatea și frivolitatea politică, constituțională și legislativă care ne caracterizează. În felul acesta, practica politică și legislativă în loc să progreseze un timp mai îndelungat, părăsește repede un drum, reia altul cam în stilul Meșterului Manole, că doar stilul nu se aplică numai ziditorilor de mănăstiri. De aceea apreciez că acestei continue răfuieli păguboase cu Legea fundamentală a statului român ar trebui să-i punem capăt.

Dacă, de data aceasta, reușim să cuprindem în textul noii Constituții principiile fundamentale cele mai generale ale unui stat democratic de drept, chintesența experienței și a științei politice românești și internaționale contemporane în materie constituțională, am putea ajunge la un document care să rămână valabil pe o perioadă nedeterminată și, pentru eventuale completări, propun să aplicăm în viitor practica americană de a adopta doar amendamente la Constituția în vigoare, și nu de a mai proceda la revizuirea Constituției pentru a da naștere unei alte Constituții cu tot acest proces complicat de revizuire a revizuirii. Bineînțeles, nici de adoptarea amendamentelor constituționale nu trebuie să se abuzeze.