Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 februarie 2013
Declarații politice · respins
Horia Cristian
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Discurs
„Revizuirea Constituției – tema primordială a PNL”
Cel mai important obiectiv strategic al PNL pe care partidul și l-a asumat în campania electorală este să se achite de obligațiile pe care și le-a asumat în fața cetățenilor români care au votat PNL și USL. Astfel, promisiunile din campanie referitoare la revizuirea Constituției deja devin realitate prin constituirea Forumului constituțional, săptămâna trecută, și a înființării Comisiei parlamentare speciale pentru revizuirea Constituției. Prin aceste demersuri, Partidul Național Liberal își dorește o Constituție democratică, care să reflecte principiul democratic și occidental că statul este în slujba cetățeanului, și nu cetățeanul în slujba statului.
PNL consideră că România are nevoie de o nouă Constituție în 2013, care să răspundă așteptărilor democratice ale tuturor românilor și care are la bază trei principii clare: întărirea rolului Parlamentului, delimitarea clară a atribuțiilor Președintelui țării, reforma administrativă și descentralizarea.
Atribuțiile și rolul prezidențial, raporturile președinte–Guvern, președinte–Parlament trebuie clar reglementate și clarificate în noua formă a Constituției. Președintele României nu este angajat într-o competiție pentru putere cu prim-ministrul sau cu Parlamentul. Întărirea rolului Parlamentului trebuie consemnată și în raport cu Executivul, prin propunerea PNL ca Guvernul să-și angajeze răspunderea o singură dată într-o sesiune parlamentară. Considerentele de mai sus, precum și sugestiile de revizuire a Constituției, așa cum le văd cetățenii, grupați în asociații profesionale, sindicale sau organizații nonguvernamentale vor fi dezbătute în cadrul Forumului constituțional. Acesta are rolul de a sublinia faptul că zona politicului, reprezentată prin guvern, partide, parlament, colaborează cu reprezentanții societății civile, ține cont de sugestiile electoratului în operațiunea de modificare a legii fundamentale.
Avem toate motivele să credem că USL a ales o cale pur democratică de a rezolva problema revizuirii Constituției și că prin viitoarea lege fundamentală cetățeanul român să se simtă mai puternic, iar drepturile să-i fie protejate de instituțiile statului.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.