„Dă-i putere unui om pentru a-l cunoaște cu adevărat”. De la constatarea anticului înțelept Pitagora, lucrurile au rămas neschimbate, aspect dovedit în fiecare zi de către guvernanții noștri. În momentul în care au ajuns la putere, au început să își dea măsura caracterului – minciună, înșelătorie, parvenitism.
Ei decid pentru noi fără a lua în considerare realitățile, adoptă măsuri doar în interesul lor, într-un cuvânt, ne conduc după bunul lor plac. Guvernanții noștri, chiar dacă mai sunt printre ei câțiva de bună-credință și vor să facă ceva util pentru cei mulți, se gândesc cel mai mult la cum să ne fure, să ne mintă, cum să mai înhațe o felie de cașcaval.
Ei se țin departe de oamenii de rând. Fac afaceri între ei pe banul public, ies la televizor și în conferințe de presă cu măsuri populiste, sunt împotriva măsurilor dispuse de colegii lor, de ai zice că sunt dușmani de moarte. În realitate, ei livrează circul pentru popor, pentru oamenii obișnuiți, care se trezesc de dimineață pentru a câștiga cinstit o bucată de pâine.
Banii publici sunt risipiți chiar de către miniștrii puși de ei.
*
## „Sistemul juridic 2011”
În ceea ce privește situația dificilă a resurselor umane din sistemul judiciar, nu s-a observat nicio îmbunătățire efectivă, capacitatea sistemului judiciar fiind în continuare pusă la încercare printr-o pierdere netă de personal.
În lupta anticorupție apar neîncetat întârzieri continue legate de judecarea cazurilor de corupție la nivel înalt, la care se adaugă inconsecvența și clemența de care dau dovadă instanțele în ceea ce privește sancțiunile impuse. Ele sunt, în continuare, provocări majore pentru România.
Sancțiunile aplicate de instanțe pentru cazurile de corupție la nivel înalt, în ansamblu, par în continuare prea ușoare și nedisuasive, ca în perioadele precedente: în jumătate din hotărârile finale de condamnare s-a aplicat pedeapsa minimă, iar în trei sferturi din acestea sancțiunile sunt suspendate.
În ceea ce privește durata procedurii în instanță, procesele în cazurile mediatizate sunt în continuare îndelungate. În toate cazurile în care erau implicați acuzați de la nivel înalt, s-au ridicat cel puțin o dată excepții de neconstituționalitate. Deși până în prezent Curtea Constituțională a respins practic toate aceste cereri, multe cazuri au fost amânate cu peste 6 luni, timp în care procesul a fost suspendat în așteptarea deciziei privind excepțiile de neconstituționalitate.
România ar trebui să confere o importanță națională stabilirii unei cooperări strânse și constructive între diverșii actori politici și sistemul juridic pentru perfecționarea sistemului juridic român. De asemenea, ar trebui să își intensifice în special eforturile menite să asigure adoptarea rapidă a proiectelor privind Codul de procedură civilă și Codul de procedură penală, precum și legislația de punere în aplicare și studiile de impact care se impun.
Actualul președinte poate doborî cu dezinvoltură recordul național de guvernări pe unitate de timp. Șapte guverne în șase ani – asta e în primul rând expresia unei instabilități păcătoase, specifică regimului actual.
Trăim alte momente triste cu PDL și acționarul său majoritar de la Cotroceni. Remanierea, cea care ne face doar pentru o clipă să uităm că suntem pe marginea prăpastiei, ține capul de afiș. Cine vine, cine pleacă, pe cine nu mai are președintele la ficați, vânzoleală mare pentru o nouă formulă de praf în ochi și bani în buzunarele lor.
Din ce în ce mai multă lume e disperată să scape de Boc și Băsescu.
Reeșaparea cu petice calde a celei de-a cincia guvernări portocalii va confirma încă o dată cât de incapabilă e această formațiune.
Cifrele economiei o arată. Drama concedierilor masive, a tăierilor de salarii și pensii, măsuri care adâncesc și prelungesc recesiunea românească. Un regim care ar trebui să plece acasă și să nu mai scoată capul ani buni.
Prelungirea agoniei, instabilitate politică și aceleași combinații ieftine de culise, cu trafic de influență, asta primim în schimb.
*
## „Nemulțumiri în învățământ”
Fără un învățământ performant, procesul manelizării sale definitive este inevitabil. Anul școlar a început sub tirul de nemulțumiri. Nu-i poți pretinde unui sistem de învățământ care a oferit unor elevi cu medii foarte mici posibilitatea de
a accede în mediul liceal să-i înțelepțească pe aceștia în patru ani la nivelul standardelor unui bacalaureat exigent.
Revoluția în învățământ ar trebui accelerată și să aibă repere concrete. Salarizarea decentă, „aerisirea” programelor, renunțarea la teorie ca vedetă a discursului didactic, asigurarea unei baze didactico-materiale moderne, profesionalizarea managementului, implicarea obiectivă a comunității, asanarea mediului universitar tip „fabrica de diplome și doctori”, fundamentarea unor ținte autentice, elaborarea unei legislații prin care să poată fi sancționată impostura profesională sunt numai câteva dintre dorurile unei revoluții așteptate. Există absolvenți de liceu și masteranzi în varii științe care nu pot redacta o cerere fără a lăsa în urmă un nou masacru ortografic.
Dacă mediul educațional nu va fi transformat într-unul atractiv, vom avea, într-un timp scurt, doar profesori de nota 5 și astfel, în aproximativ cincisprezece ani, vom ruina sistemul de învățământ.
## „Sistemul de sănătate din România”
Cum arată acum sistemul de sănătate din România o știm cu toții. Cum va arăta peste zece ani nu putem ști atât timp cât nu există măsuri concrete pentru atragerea fondurilor către sănătate și de reformare a sistemului. În acest moment, în România, nu există date reale privind costurile din sănătate, criteriile pentru obținerea de fonduri fiind bazate pe numărul cazurilor rezolvate (DRG) pentru spitale și, desigur, medicii sunt interesați să aibă cât mai multă cazuistică.
Anual 200.000 de persoane din România se tratează în Ungaria și în alte țări.
De exemplu, gravidele și copiii au gratuitate și prioritate la servicii medicale, însă viitoarele mame se confruntă cu realitatea încă de la prima vizită la medic – ele trebuie să scoată sume consistente din buzunar dacă țin la sănătatea lor și a copilului. Acestea află că trebuie să se adreseze unui laborator pentru un set minim obligatoriu de analize care sunt și gratuite, teoretic.
Deteriorarea situației economice se reflectă și în această activitate. Gratuitatea există doar pe hârtie. Laboratoarele aflate în relație contractuală cu casele județene de asigurări de sănătate nu mai au fonduri pentru analize. Gravidele și copiii mici ar trebui să aibă acces la analize, chiar dacă fondurile s-au epuizat. Laboratoarele îi refuză și le cer să vină luna viitoare, dar numai pe bază de programare.
Cât nu este prea târziu, dorim ca guvernanții să găsească soluții pentru salvarea sistemului sanitar românesc și sperăm ca prin descentralizare să se investească mai mult în sănătate.
*
## „Probleme în administrațiile publice”
Necesitatea unei descentralizări reale și concrete a actului de administrație publică în România este resimțită din ce în ce mai acut. România este parte dintr-o structură în care instituțiile administrației publice sunt concepute și gestionate pentru a servi interesele cetățenilor, contribuabili ale căror probleme trebuie să le minimizeze sau rezolve.
Instituțiile nu sunt însă niște realități abstracte. Instituțiile funcționează cu oameni și sunt conduse de oameni, iar capacitatea instituțiilor de a-și îndeplini rolul public depinde de pregătirea, moralitatea și angajamentul oamenilor care lucrează pentru ele...
Îngrijorarea apare în momentul în care presiunea exercitată asupra pieței forței de muncă devine atât de mare
încât aceasta ridică probleme pentru instituțiile administrației publice sub cel puțin două aspecte.
Mai întâi, este vorba despre dificultatea motivării și fidelizării funcționarilor publici cu experiență pentru a rămâne în administrația publică. În al doilea rând, trebuie găsite soluții pentru atragerea tinerilor absolvenți ai instituțiilor de învățământ de profil înspre o carieră în administrația publică locală. Cu salarii ce variază între 200 și 500 de euro lunar acest lucru pare imposibil.
Pericolul este așadar real în condițiile în care forța de muncă calificată tinde să migreze înspre sectorul privat sau să nu mai fie interesată să urmeze o carieră în administrația publică. Este vorba despre un pericol care afectează în primul rând calitatea actului administrativ și capacitatea acestuia de a rezolva problemele comunității.
Soluțiile nu sunt ușor de găsit. Creșterile salariale pentru funcționarii publici sunt dependente de creșterea veniturilor la bugetul public de stat, și o aducere a acestora în apropierea salariilor oferite de sectorul privat se poate realiza doar parțial și treptat.
În al doilea rând însă, propun factorilor responsabili o discuție pe această temă și invit astfel la dialog nu doar reprezentanții administrației publice. Mediul universitar ar trebui, de asemenea, responsabilizat pentru a-și adapta propunerile educaționale acestei situații.
Oamenii de afaceri nu trebuie, de asemenea, ignorați, întrucât aceștia sunt direct interesați de o administrație performantă, ca o condiție absolut necesară pentru un mediu de afaceri sănătos.
## „Produsele românești”
Este toamnă și mă așteptam ca zilele acestea să văd piețele pline de produse agricole. Nu este deloc așa, produse sunt puține și de proastă calitate. În schimb, la supermarket găsim produse agricole arătoase, importate de pe tot mapamondul.
Oare românul nu mai este în stare să-și producă singur vinete, ardei, roșii, mere, pere, struguri sau toate legumele și fructele pe care le-am cunoscut în copilăria noastră? De ce am ajuns să dăm copiilor produse care amintesc numai prin formă, o formă și ea artificială, de ceea ce am primit noi de la părinți?
Cum este posibil, oare, să nu găsim produse tradiționale românești în galantarele marilor magazine? Nici măcar banalele mere nu mai intră în supermarketuri. Sunt, în schimb, pere din China sau Canada, ardei gras din Statele Unite, roșii din Italia, mere din Polonia, castraveți din Turcia, usturoi din Ungaria. Tot ce vrei, doar că sunt aduse de aiurea. Iar de la noi... mai nimic.
În condițiile crizei economice, când agricultura ar trebui să fie imboldul și motorul economiei, bani frumoși ies din țară în loc să ajungă la țăranul român și, prin taxe și impozite, la statul român.
Oare ne permitem să îmbogățim legumicultorii de aiurea și să-i lăsăm pe ai noștri să moară? Oare ne permitem să privim nepăsători la stingerea unor meserii tradiționale și la dispariția unor soiuri pentru care odinioară străinii se băteau? Eu cred că nu!
De aceea, consider că este momentul în care trebuie să facem ceva. România are pământ foarte bun, tradiție și experiență.
Poate lipsește doar puțin sprijin pentru ca un fermier să fie mulțumit și să producă. Întrebați orice agricultor de ce are nevoie și o să vedeți cât de puțin pretențios este. Puțină
atenție și un program coerent în agricultură pot aduce revirimentul unui domeniu pe care ne încăpățânăm să-l ignorăm.
De partea cealaltă, noi, consumatorii, putem contribui prin solicitarea de produse românești acolo unde ne facem piața. Cereți și îndemnați-i și pe ceilalți să consume doar produse românești. Sunt mai gustoase decât cele plimbate cu vaporul de la mii de kilometri distanță și ne ajută să nu pierdem ceea ce a mai rămas din agricultura românească.
*
## „Lipsa fondurilor în domeniul medical”
Suntem în aceste zile martori ai efectelor acumulate în timp din cauza perpetuării deficiențelor și disfuncțiilor din sistemul sanitar românesc.
Lipsa cronică a fondurilor și morbiditatea ridicată au drept consecință, nu de puține ori, un act medical impropriu. Medicii sunt nemulțumiți, pacienții sunt nemulțumiți, iar potențialii pacienți așteaptă, uneori prea mult, ca boala să se agraveze până a ajunge în fața unui medic. La aceste aspecte reușim să adăugăm și lipsa de profesionalism sau nerespectarea unor norme care, în domeniul medical, pot face diferența între viață și moarte.
Lipsa medicamentelor, a materialelor sanitare necesare și a altor utilități, bolnavi care vin la urgențe cu seringa la pachet – o imagine destul de ușor de regăsit în multe dintre unitățile medicale din țară. Sumele restante către furnizori reprezintă facturi neachitate mai ales către furnizorii de medicamente și materiale sanitare. Deși se achită facturi mai vechi, noile facturi apar mereu, ceea ce face ca datoriile să crească în continuare.
Chiar dacă managementul unui spital știe cu ce probleme se confruntă, știe exact ce are de făcut, cum trebuie procedat, nu știe mai niciodată când va avea și banii pentru a se achita atât de datoriile față de furnizori, dar mai ales cât mai bine de datoria față de pacienți.
Datoria unui medic, a unei echipe medicale sau a unui spital este, în primul rând, față de pacienți. Eu cred că sănătatea este neprețuită, dincolo de prețurile la medicamente, datorii istorice sau proiecte de modernizare.
*
## „Educația copiilor cu dizabilități”
În România, educația este un drept garantat, nu unul care trebuie câștigat. Copilul, în orice condiție s-ar afla, nu trebuie să-și cucerească dreptul la a învăța, indiferent de situație socială, boală sau dizabilitate. După anul 2000, la nivelul Uniunii Europene s-au produs progrese importante în realizarea efectivă a unui spațiu european extins al educației.
Obiectivele strategice în domeniul educației și formării profesionale, structurate în documentele elaborate de Comisia Europeană pentru educație, vizează cu prioritate facilitarea accesului la educație și promovarea egalității de șanse, îmbunătățirea accesului la educație și formare pentru categoriile de persoane defavorizate, copii și tineri cu dizabilități. Este un alt obiectiv prioritar pe care statele membre sunt chemate să-l urmeze...
Educația incluzivă reprezintă o bază importantă pentru garantarea egalității de șanse persoanelor cu nevoi speciale în toate aspectele vieții acestora, iar sistemele de educație din toate statele europene trebuie să devină flexibile, capabile să răspundă nevoilor variate, adesea complexe și specifice ale acestor elevi.
În România, educația copiilor cu dizabilități se derulează atât în unități de învățământ special, cât și în unități de masă, școli incluzive, care au posibilitatea de a primi copiii cu
cerințe educaționale speciale. În ultimii ani, acest proces de incluziune școlară a luat amploare, astfel încât un număr mare de copii cu cerințe educative speciale au rămas să învețe împreună cu ceilalți copii în învățământul de masă. Cu toate acestea, în sistemul de învățământ special cuvântul care guvernează educația copiilor cu dizabilități este inechitatea. Școlile speciale pentru copiii cu deficiențe senzoriale (surzi și nevăzători) sunt slab dotate cu materiale și mijloace educaționale adecvate, iar calitatea procesului educativ are astfel mult de suferit.
O problemă deosebită cu care se confruntă tot sistemul de educație specială este lipsa manualelor, iar ministerul nu a rezolvat această problemă, deși există promisiuni de câțiva ani buni. În acest sens, este relevant faptul că pentru elevii cu deficiență mintală, ultima editare a manualelor a fost în anii ’70. Mai mult, metodologia privind mobilitatea cadrelor didactice permite accesul într-o școală specială fără niciun fel de formare specifică. Nici cadrele didactice care au integrați în clasă elevi cu dizabilități senzoriale nu beneficiază de formare sau sprijin din partea sistemului.
Majoritatea profesorilor învață limbajul semnelor sau alfabetul Braille de la elevii mai mari sau de la părinții acestora, și toate aceste lucruri se petrec pentru nivelul de învățământ obligatoriu. Școala nu-i sprijină, societatea nu le respectă drepturile și nu-i acceptă, egalitatea de șanse rămânând, astfel, doar un deziderat.
*
## „Dezvoltarea producției de energie”
România deține resurse de gaze și petrol și are un potențial ridicat în energia eoliană, ceea ce ar putea transforma țara într-un jucător important pe piața de profil din Europa, însă necesitatea reformelor la scară largă și investițiile sunt factori importanți pentru a dezvolta această industrie.
Desigur, alinierea prețurilor trebuie făcută treptat și trebuie identificați și sprijiniți consumatorii vulnerabili. Totodată, Comisia Europeană ne-a solicitat reorganizare legislativă pentru a ne alinia normelor UE în privința prețurilor la energie. Există o piață largă și putem profita de ea pentru a ne pune în concordanță cu normele UE și în același timp pentru a exploata resursele pe care le deținem.
Constant se dezvoltă noi metode de producere a energiei. Montarea de panouri solare, arderea deșeurilor într-un cadru controlat pentru a obține energie sunt doar câteva dintre soluțiile alternative. Acestea sunt vitale pentru țări cu resurse reduse, dar și un mod benefic de a reduce poluarea.
Trebuie să fim conștienți de faptul că anumite resurse naturale sunt limitate și neregenerabile. Dezvoltarea unei industrii alternative pentru producerea de energie este necesară și se poate baza pe resurse inepuizabile, cum ar fi apa sau soarele. Educarea populației, precum și implementarea de programe de genul „Casa Verde” ne pot duce în direcția dorită. Sunt de părere că dezvoltarea producției de hidroenergie și de energie eoliană trebuie să devină obiective strategice ale României, obiective pe care să le materializăm cât mai curând în legi ce vor genera politici publice adecvate.
*
## „Dezastru în economia actuală”
De la începutul anului 2009, România simte efectele crizei economice, mai ales la nivelul populației active, concretizate în pierderea unor locuri de muncă, scăderi ale veniturilor din muncă și prin deprecierea cursului leu-euro, dublată de o creștere a dobânzilor, care a dus la blocarea creditării și la
scăderea veniturilor disponibile ale populației active – principalul consumator.
În acest context, Ministerul de Finanțe român mărește fiscalitatea, generând o presiune suplimentară asupra mediului de afaceri, și se stimulează creditarea prin garantarea de către stat a împrumuturilor persoanelor care vor să-și cumpere prima locuință, în valoare de 60.000 de euro. Ceea ce este și mai îngrijorător pentru situația economică actuală este și faptul că noua Lege a salarizării unitare a bugetarilor a creat nemulțumiri ale sindicatelor personalului bugetar, care amenință cu ample forme de protest în perioada imediat următoare, pentru a determina executivul să renegocieze această lege cu partenerii sociali.
Noul Guvern PDL trebuie să ia urgent măsuri pentru a limita efectele recesiunii asupra economiei românești prin creșterea investițiilor publice, diminuarea deficitului bugetar și raționalizarea cheltuielilor publice.
Va mai fi posibil ca România să iasă din criză economică odată cu celelalte state din Uniunea Europeană?
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.