Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 mai 2011
Declarații politice · Trimis la votul final
Vasile Popeangă
Discurs
## „Robo-Boc!”
De la o vreme, observăm o tendință accentuată a cică premierului Boc pentru satisfacerea unor necesități ale sale de asimilare a tehnologiei de vârf din domeniul IT-ului, sub forma diverselor produse electronice pe care a pus mâna. Ne aducem aminte când, desprins de realitate, ca de obicei, ne povestea cum și-a luat și el un I-pad „ca tot românu’”, de parcă orice strungar din România avea deja un I-pad, cumpărat cu vreo 2-3 salarii minime pe economie, iar taman Boc rămăsese neintrat în rândul lumii, și s-a grăbit astfel să-și achiziționeze și el unu’, ca să nu mai râdă opoziția de el c-a rămas în urmă cu știința și tehnologia! Trebuie să recunoaștem cinstit că fără I-pad Milică de la Răchițele nu mai putea să cosească, să dea cu barda, să bombardeze câinii cu pălăria ori să facă gropi nu în vederea fericirii câinilor și mâțelor, ci în vederea plantării de pomișori pe pășunile patriei, căci câmpii îi bate mereu, ca de obicei, cu deosebită grație... Cam ciudat: Milică, specializat în munci d-astea manuale – cosit, țapinărit, găurit pământul cu cazmaua –, pare a încerca să treacă la chestii care necesită și intelect. Până acum, treaba asta nu a fost convingătoare, nereușindu-i cam deloc, întreaga sa activitate de ocupant accidental, printr-o hachiță prezidențială aiurea, a fotoliului de premier al României nedemonstrând că neuronul colectiv portocaliu i-ar fi slujit și la ceva folositor cetățeanului român de rând...
După ce ne-am mai obișnuit și noi olecuță cu ideea că Boc dă semne că vrea să adere la secolul al XXI-lea, o veste pe care ne-a adus-o personal a lovit intelighenția românească în moalele capului: Milică ot Răchițele are și poștă electronică, și a descoperit și e-mailul! emilboc09@yahoo.com. I-auzi brâul! Și cam ce parolă are? Să_trăiți_șefu_2014? Să_trăiesc_bine_2011? PDL_cel_mai_tare_partid_e?
Cine să-și fi făcut oare celelalte 8 adrese de mail cu numele lui?! Oare cine să fie atât de încântat de ideea de a avea ID-ul de e-mail emilboc01? Sau și celelalte aparțin tot lui Milică al familiei Boc? De exemplu: emilboc01 e e-mailul pentru șefu’, la Cotroceni, emilboc02 e pentru prietenii din Răchițele, emilboc03 – pentru Asociația Cosașilor Amatori de Politică din Cluj și tot așa până la emilboc10, printre altele, emilboc09 fiind acum disponibilă pentru publicul larg, în vederea creării unei baze de date cu adrese de e-mail, că parcă bat alegerile la ușă...
Și mai e bună la ceva dezvăluirea unei adrese de e-mail publicului larg: îți dă o imagine mai exactă cam câte mii de... români... mai susțin PDL-ul, aceștia fiind singurii care se vor înghesui să-l felicite pe Milică ot Răchițele pentru calitatea gropilor săpate la plantarea de pomișori, restul de câteva milioane fiind ocupați cu scrisul de e-mailuri în care i se urează... BIP, și BIIP, și BIIIP... C-așa-i Milică: imediat cum începi să-l creditezi c-a făcut rost de ceva abilități de muncă intelectuală, pune mâna repede pe-o cazma! Nu sunt medic, dar tare aș fi curios cum se cheamă sindromul acesta: cum vezi o unealtă agricolă, gata, te și repezi călare pe ea, ca să demonstrezi tu, _urbi et orbi_ – că tot a fost Paștele –, cine-i primul cosaș al țării, primul țapinar, primul scobitor de găuri prin pământul patriei...? Mai era unu’ mort de drag să fie primul miner al țării, primul pionier etc. și a ajuns să fie doar primul omorât de Crăciun! Vrea oare Milică să ne facă să înțelegem că i-ar fi drag să fugă și el cu elicopterul și nu știe cum să zică? Imediat pune tot românu’ mână de la mână și face o chetă de-l duce elicopterul cu I-pad cu tot nu doar până colea, la Târgoviște, ci până-n Antarctica. Doar să ne facă semn și se rezolvă imediat!