Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 septembrie 2015
procedural · respins
Valeriu Ștefan Zgonea
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Rog liderii grupurilor parlamentare, conform procedurilor, să depună la secretarii de ședință ai celor două Camere reunite lista cu membrii grupurilor parlamentare care doresc să ia cuvântul la această moțiune de cenzură.
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul ședințelor comune, dau cuvântul domnului deputat Eugen Nicolăescu pentru prezentarea moțiunii de cenzură. Domnule Nicolăescu, aveți cuvântul.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.