„Rolul statelor de origine în protecția minorităților naționale din statele vecine”
Minoritățile naționale reprezintă o realitate istorică, culturală și politică în aproape toate statele din Europa Centrală și de Est. Schimbările istorice, modificarea granițelor, deportările și colonizările unor întregi populații în diverse regiuni și provincii din Europa Centrală și de Est au reprezentat evenimente istorice importante, care au schimbat percepția noastră asupra propriei națiuni și asupra celor care au ajuns să locuiască alături de noi.
Toate statele din această parte a lumii au una sau mai multe minorități etnice, cu dimensiuni mai mici sau mai mari, în funcție de rezultatele istoriei. Fiecare dintre statele din Europa a încercat, iar unele au și reușit, să rezolve provocările aduse de lipsa unei omogenități naționale și culturale absolute, cum era dezideratul elitelor politice și culturale din secolele XIX și XX. Statele-gazdă au încercat să asimileze sau să integreze populațiile alogene, iar statele de origine au vrut să se asigure că acele minorități etnice cu care au legături culturale și lingvistice au drepturi culturale și legale care să le permită să își păstreze moștenirea culturală.
Diversitatea culturală este una dintre cele mai mari comori ale Europei, reprezintă patrimoniul nostru comun și indivizibil, iar instituțiile europene și internaționale au asigurat un cadru legal care permite supraviețuirea și păstrarea acestui patrimoniu cultural și lingvistic. Totuși unde se termină dreptul de intervenție al statelor de origine în apărarea și protejarea propriilor comunități din alte state-gazdă? O întrebare grea, cu multe răspunsuri, în funcție de diversele perspective pe care fiecare stat le are.
Fiecare stat european recunoaște și respectă, cel puțin declarativ, suveranitatea națională a celorlalte state, fapt ce înseamnă că dreptul de intervenție pentru protejarea drepturilor minorităților se oprește atunci când suveranitatea națională a statului-gazdă este afectată. Dar când și cine stabilește când se întâmplă asta? Răspunsul se găsește în multiplele tratate și acorduri europene și internaționale, precum și în doctrina dreptului public internațional.
Principiile de bază ale protecției diversității europene și a minorităților etnice sunt fundamentate pe dorința de pace și scădere a tensiunilor sociale și interetnice. Așadar, niciun stat, în nicio condiție, nu poate apela la forța militară pentru a-și impune propria perspectivă a drepturilor pe care o minoritate națională trebuie să le aibă în alt stat.
A apela la forța militară pentru a constrânge un alt stat să ofere drepturi, poate excesive, și a argumenta că o faci pentru a-ți proteja comunitatea cultural-lingvistică reprezintă o modalitate deja arhaică și contrară dreptului internațional. Statele de origine și cele gazdă trebuie să își rezolve eventualele probleme prin dialog și cu argumente pertinente.
„Primele livrări de gaze prin conducta Iași–Ungheni”
La mijlocul săptămânii trecute, miercuri, a început livrarea de gaze către Republica Moldova prin gazoductul Iași–Ungheni, fiind pentru prima dată când „gazele merg de la vest la est”, așa cum declara domnul Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe.
Realizarea gazoductului dintre România și Moldova și începerea livrărilor de gaze către statul de peste Prut reprezintă un succes important al României, reducând dependența de gaze rusești a Guvernului de la Chișinău și oferind României oportunitatea de a sprijini populația majoritar românească de peste Prut.
Pentru consolidarea relațiilor româno-moldovene, deja foarte bune, este important ca România să își îmbunătățească puterea soft și să sprijine apropierea Guvernului și societății moldovene de valorile și idealurile românești și europene. România trebuie să sprijine dezvoltarea unei noi rețele de gazoducte până la Chișinău și de acolo în restul țării, astfel încât să putem asigura, în caz de nevoie, necesarul de gaze al fraților de peste Prut.
Securitatea națională a României și a flancului estic al UE și NATO cuprinde menținerea vectorului proeuropean și românesc al Moldovei și asigurarea stabilității și dezvoltării economice a cetățenilor Republicii Moldova.
*
„Importanța Armatei Române și a industriei de apărare românești”
Climatul geopolitic cu care ne confruntăm în Europa acestui secol este unul dintre cele mai instabile din ultimii 47 de ani, iar România nu este nici pe departe pregătită să îi facă față. Starea dezastruoasă în care se află dotarea Armatei române este rezultatul direct al deceniului în care
am închis ochii și ne-am prefăcut că această instituție și-a pierdut necesitatea și că poate să supraviețuiască într-o alianță nord-atlantică atotprotectoare.
Creșterea bugetului Armatei la 2% din PIB, începând cu 2017, este o măsură care se cerea de foarte mult timp, însă potențialul pericol este lângă noi în 2015, iar o țară care se află pe ultimele 10 locuri în ceea ce privește investiția în armată nu își poate permite să îl ignore.
În contrast cu investițiile ultimilor ani, Armata Română este formată din profesioniști de cea mai bună calitate, cu cea mai înaltă pregătire. Reprezentanții americani trimiși în diversele operațiuni la care GNFOS a participat au afirmat că România are cei mai buni scafandri din zona Mării Negre. Așadar, acești oameni capabili, care au impresionat reprezentanți ai celui mai bun corp de profil din lume, Navy SEALs, suferă din cauza proastei dotări și a lipsei de fonduri. Niciodată, de la anii precursori celui de Al Doilea Război Mondial, când se acceptau donații patriotice pentru înzestrarea armatei, nevoia de a investi în acest sector nu a fost mai mare.
Există voci care lasă apărarea țării în mâinile NATO, considerând că Armata Română nu are nevoie să evolueze, așteptând ca problemele să fie rezolvate de aliații noștri, dar o alianță se bazează tocmai pe ideea de ajutor reciproc. România este parte a NATO și trebuie să poată contribui activ cu tehnică militară modernă la eforturile pe care Alianța Nord-Atlantică le face. Corpul de intervenție rapidă pe care NATO dorește să îl instituie în zonă reprezintă într-adevăr un motiv de relativă liniște, însă trebuie să fim conștienți de faptul că timpul de intervenție al acestora, cel mai bun timp din lume în momentul de față, este de 48 de ore.
De asemenea, numărul tancurilor din dotarea Armatei Române a scăzut considerabil și rapid, în anul 2000 aveam 314 tancuri medii de producție românească TR-85, pentru ca astăzi numărul lor să ajungă la 50. În momentul de față este imperios necesar ca industria de apărare să primească fondurile necesare pentru înzestrare și dezvoltare.
Armamentul românesc este căutat în Occident, în vreme ce fabricile noastre de arme suferă reduceri și angajări de personal necalificat. Un stat iubitor de pace și stabilitate nu își permite să ignore existența de personal calificat precum cel din forțele Armatei Române, tocmai în momentele critice ale activității sale, oferindu-le în dotare modele din 1963 și 1986 ale armelor de asalt, promițând pe viitor dotări cu modele din anul 2000, care ajung târziu și nu sunt produse în număr suficient.
Realitatea ne obligă să acordăm mai multă considerație sectorului militar și producției de armament din România. Este important să privim cu cea mai mare seriozitate acest aspect și să ne aplecăm cu mai multă atenție asupra viitorului siguranței noastre naționale. Consider că este necesar ca în aceste clipe, când lumea privește cu deosebit interes zona Europei de Est, să avem în vedere faptul că Legislativul poate deschide drumul spre o apărare națională care să garanteze atât siguranța cetățenilor, cât și achitarea de atribuții, ca stat membru NATO.
*
## „Corupția nu se combate doar prin arestări”
În ultimul an, combaterea corupției din România a atins cele mai înalte niveluri. Cu toate acestea, singurele acțiuni pentru anihilarea flagelului corupției au constat în arestarea, judecarea și condamnarea celor care au comis actele de corupție. Deși această practică este larg folosită în Europa
Centrală și de Est, este și parțial ineficientă și nu ajută la încetarea fenomenului în societate, politică și în aparatul birocratic al statului.
Pentru a putea scăpa definitiv de corupție, autoritățile competente ale statului împreună cu societatea civilă trebuie să lucreze împreună pentru a atinge două obiective pe care le consider fundamentale pentru eradicarea corupției din societate și politică:
1. Descoperirea procedurilor și metodelor prin care se formează, acționează și se subjugă autoritatea publică și legea de către rețelele de corupție.
Pentru a putea scădea gradul de corupție din administrația publică și a scădea evaziunea fiscală, autoritățile judiciare trebuie să urmărească aflarea de la persoanele anchetate procedurile, procesele și metodele prin care aceștia se folosesc de potențialele scăpări legislative pentru a realiza actele de corupție. Astfel, știind scăpările din sistem, acestea se pot remedia și, în consecință, vom putea spera la o scădere a corupției în aparatul birocratic al statului.
2. Realizarea la nivelul învățământului de masă a unor cursuri speciale privind efectele nocive ale corupției și indicații privind acțiunile pe care fiecare cetățean le poate realiza pentru a combate corupția.
Dacă societatea nu percepe corupția ca fiind un pericol real ori dacă nu are o definiție clară a corupției, lupta noastră pentru combaterea ei va fi de durată și cu puține șanse de succes.
Simpla arestare și condamnare a corupților, deși necesară pentru curățirea sistemului, reprezintă o viziune și o metodă limitată de combatere a flagelului care ne ține în subdezvoltare și care scade legitimitatea statului în fața cetățenilor.
*
„De Ziua internațională a femeii, să ne amintim de egalitatea de gen”
Femeile reprezintă 52% din populația globului și 51,1% din populația României, conform Institutului Național de Statistică, dar în Camera Deputaților femeile reprezintă doar 13,88% dintre deputați.
Societatea românească încă are o viziune patriarhală asupra femeii, chiar dacă în ultimele decenii am putut observa îmbunătățiri ale situației acestora. Sunt încă prea puține femei la vârful celor mai importante companii, iar acestea sunt în continuare plătite mai prost decât bărbații, deși îndeplinesc același tip de muncă. Toate acestea trebuie să înceteze, trebuie ca femeile să aibă oportunități și drepturi egale cu bărbații.
Partidele politice trebuie să promoveze mai multe femei în alegerile parlamentare și locale, trebuie să susțină mai multe femei în funcții de răspundere politică și să asigure îndeplinirea unui cadru relativ echitabil pentru femei și bărbați.
Companiile și marile întreprinderi trebuie să înceteze discriminarea femeilor și să le ofere acestora oportunități de avansare egale cu cele ale bărbaților. Această problemă, caracteristică întregului continent, reprezintă o limitare a realizării unei societăți mai echitabile și ne blochează evoluția către o societate incluzivă, mai puțin misogină și sexistă.
La două zile după sărbătoarea internaționala a femeii, afirm public că a venit timpul ca noi toți să oferim femeilor rolul pe care îl merită în societate, economie și politică, un rol egal, cu șanse echitabile și oportunități reale.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.