Gheorghe Ciobanu

„Rolul stimulentelor și necesitatea adoptării Legii unice a salarizării”

Săptămâna trecută a fost marcată de protestele angajaților Ministerului de Finanțe și ale angajaților ANAF. Virulența protestelor a generat o dezbatere profundă la nivelul mass-media și al societății românești în ansamblu.

Moral, protestele sunt și nu sunt întemeiate. Sunt întemeiate din perspectiva salariilor mici ale unora dintre angajați, nu ale tuturor. Nu sunt întemeiate din perspectiva activității celor două instituții. O țară în care evaziunea fiscală este estimată la 20–25% nu-și poate permite să plătească stimulente celor care trebuie să combată evaziunea, dacă nu se vede niciun fel de efect.

Cred că este de datoria noastră, a parlamentarilor, să rezolvăm situația cu maximă celeritate. Asta înseamnă că nu putem merge înainte fără să explicităm rolul și condițiile de acordare a stimulentelor și felul în care trebuie să corectăm așezarea angajaților MFP și ANAF în grila unică de salarizare.

Cred că rezolvarea situației ține de raportarea modului în care sunt definite stimulentele și practicile uzuale de la acest moment, pentru că teoria și practica nu se întâlnesc aici. Pe de o parte, în teorie, stimulentul financiar vizează recompensarea celor care și-au atins target-ul asumat sau impus. Pe de altă parte, indiferent de rezultatele muncii prestate, mai toți angajații MFP și ANAF au primit aceste stimulente. Motivația principală a ținut de nivelul scăzut al salariilor de bază. În acest context, rezolvarea diferendului cuprinde trei elemente.

1. În primă instanță, rezolvarea situației pe lunile august și septembrie, eventual, până la sfârșitul anului. Având în vedere că avem de-a face cu venituri extrabugetare, consider că stimulentele pot fi acordate la nivel practic la fel ca până acum, deși, asemenea președintelui Traian Băsescu, nu văd de ce instituții ale statului pot fi finanțate din venituri extrabugetare.

Trebuie corectată și această anomalie.