Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2010
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Dan Bordeianu
Discurs
## „Român în România!”
A trăi în România acestor timpuri reprezintă un act de curaj mai puțin întâlnit la alte naționalități. Pentru susținerea acestei afirmații vă voi prezenta situația tragică cu care se confruntă cel mai sărac județ din România, județul Vaslui.
Situat în fruntea celor mai sărace județe, Vasluiul este în această perioadă, uitat de stimabilii guvernanți. Se pare că acest tip de județ este readus în atenția puterii doar atunci când vine vorba de alegeri sau de alte acțiuni strict legate de interesul mai mult sau mai puțin portocaliu al guvernării.
Calitatea mea de deputat al unui colegiu preponderent rural mă obligă să aduc în atenția dumneavoastră, stimabili guvernanți, situația dezastruoasă cu care se confruntă zona pe care o reprezint, și nu numai. Peste tot sunt oameni necăjiți, disperați că se apropie iarna, iar ei nu-și pot permite să-și achiziționeze combustibilul necesar încălzirii sau să-și plătească facturile și ratele restante la bănci.
Copiii, zgribulind în cojoace, atât acasă, cât și la scoală, speră că „vor trăi bine” cândva și vor putea să iasă la tablă fără mănuși pe mâini, că vor face ora de educație fizică fără cojoace, fesuri și bocanci, că se vor duce acasă și îi vor găsi pe părinți calmi și zâmbitori, iar masa va fi plină de bunătăți. Când, domnilor, vor putea tinerele vlăstare să-și transforme visele în realitate?
Ceea ce se întâmplă acum este o involuție voită de unele cercuri politice și apropiere de lumea a treia. Adică, mai pe înțelesul tuturor, și chiar al dumneavoastră, domnilor guvernanți, se dorește voit transformarea României în „țară de mâna a două”, citând un clasic în viață, care recent a declarat acest lucru pe un post de televiziune.
Probabil că acest lucru vă doriți, stimabililor, din moment ce nu vă pasă că într-un județ sărac școlile nu au bani de combustibil, banii pentru deszăpezire au fost retrași prin celebra hotărâre de guvern care a lăsat vistieriile primăriilor și a Consiliului Județean goale. Oare nu vă întrebați cu ce vor supraviețui acești oameni? Chiar credeți că administrația va funcționa cu roboți importați din China? Chiar credeți că puteți face din această țară doar ceea ce doriți? Credeți că veți conduce o adunătură de analfabeți pe care îi veți putea manipula după bunul-plac al inimii?
Nu, domnilor, nu veți putea face acest lucru. Românii sunt mai puternici decât credeți. Luați-le salariile, pensiile, bursele, indemnizațiile de handicap, dar nu le puteți lua românilor demnitatea, credința și puterea de a trece peste tot și toate.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.