Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 martie 2019
other
Emil Marius Pașcan
Discurs
„Români și maghiari, putem răzbi doar împreună!”
Relațiile dintre simplii cetățeni români și maghiari sunt în permanență conflictualizate, vitriolate politic în Transilvania. Zilele de 10 și 15 martie au constituit un nou astfel de prilej, speculat instigator la Târgu Mureș de către liderii Consiliului Național Secuiesc, UDMR, PPMT, PCM și cohorta de oaspeți neorevizioniști reprezentând Jobbik, HVIM, Fidesz prin ministrul de externe, Peter Szijjarto, din Ungaria.
Chintesența mesajelor transmise de toți aceștia se regăsește, într-o frază programatică, în mesajul președintelui UDMR, Kelemen Hunor, rostit la manifestările de la Monumentul Secuilor Martiri din Târgu Mureș: „România a avut la dispoziție exact o sută de ani pentru a-și respecta promisiunile de la Alba Iulia. Au trecut o sută de ani, iar promisiunile au rămas la stadiul de promisiuni. În Europa, de la Tirolul de Sud până în Finlanda, relația dintre minoritate și majoritate s-a rezolvat decent prin acordarea diferitelor forme de autonomie. Acum este momentul ca acest lucru să se întâmple și în partea de est a Europei.”
Așadar, dragi români, orice am face, oricât de toleranți, prietenoși și îngăduitori am fi cu confrații maghiari, oricâte drepturi rezonabile și statut egalitar li s-ar oferi, ținta politicienilor care-i reprezintă și de care nu s-au dezis niciodată în ultimele trei decenii, prin vot, o reprezintă autonomia teritorială pe criterii etnice și enclavizarea României. În această construcție a lor, paralelă, nu se vorbește niciodată despre românii totuși majoritari, românii, de fapt, nici nu există pentru viitorul lor exclusivist.
Din fericire, românii și maghiarii de rând se înțeleg încă foarte bine și conviețuiesc în bună pace. Trebuie doar ca fiecare să le transmită aleșilor care-i reprezintă în administrația publică locală, politic sau etnic, că problemele lor sunt aceleași. Adică lipsa infrastructurii, birocrația excesivă, corupția, lipsa perspectivelor dezvoltării economice sănătoase a comunităților din care fac parte, pe termen lung. Nu uitați că în Harghita și Covasna, aflate în rândul celor mai sărace județe ale României, instituțiile locale sunt conduse, de circa 30 de ani, aproape integral de către demnitari și funcționari maghiari, numiți pe criterii politice sau etnice și la fel de ineficienți ca cei din București sau de oriunde din România. În timp ce județele respective suferă prin subdezvoltare, corupția este la fel de înfloritoare. Se știe: când instituțiile de cercetare penală ajung la respectivii corupți, imediat sare Guvernul de la Budapesta că ungurii sunt asupriți de români. De ce?!
Spre exemplu, fostul președinte ANRE și fost senator UDMR, Olosz Gergely, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu executare, pentru trafic de influență în formă continuată. Acesta s-a ascuns timp de mai mulți ani în Ungaria, fiind arestat doar în urmă cu câteva zile. În dosarul său penal se demonstrează, între altele, că Olosz, deputat în Parlamentul României și fost președinte al ANRE, a pretins, pentru sine și pentru altul, suma de 516.000 euro, disimulată într-un contract de consultanță. Din suma pretinsă, societatea a transferat în conturile unei societăți offshore suma totală de 384.000 euro, pe baza unor dispoziții de plată întocmite în fals, conform procurorilor care au instrumentat cauza penală.