Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2014
other · adoptat
Marian Neacșu
Propunerea legislativă pentru m
Discurs
„România – 10 ani de NATO”
Parlamentul României se reunește astăzi în ședință solemnă pentru a comemora împlinirea unui deceniu de la aderarea României la NATO.
Acest eveniment remarcabil pentru securitatea și apărarea României, produs în urma cu 10 ani, a conferit țării noastre statutul pe care îl merită în familia democrațiilor europene, punând, totodată, capăt vulnerabilității strategice a Europei Centrale și de Est.
Admiterea României în Alianța Nord-Atlantică nu a fost semnificativă doar pentru interesele de securitate ale țării noastre, aceasta a desăvârșit un proces de întregire a zonei euroatlantice, care altfel nu și-ar fi atins obiectivul generos de a conferi securitate tuturor țărilor democratice din această regiune.
Un stat de dimensiunile și cu potențialul strategic al României nu putea fi lăsat la o parte în procesul de reunificare a Europei, după cum nu putea fi integrat fără a trece printr-un proces de reformă democratică profund și cuprinzător.
La un deceniu după admiterea în NATO, România a devenit un stat atașat valorilor morale universale, cu o politică predictibilă, cu instituții democratice în continuă consolidare, ca și cu o profundă înțelegere a responsabilităților securității colective.
Totodată, țara noastră a căpătat o securitate consolidată, precum și o apărare care protejează din punct de vedere strategic aspirațiile naționale și dezvoltarea economică a societății.
Alianța a impulsionat procesul general de reformă a țării, a integrat România în planificarea strategică a apărării zonei euroatlantice, a menținut vie speranța depășirii treptate a tuturor dificultăților perioadei de tranziție.
După cum se știe, NATO nu primește în rândurile sale state perdante, care nu dau garanții de dezvoltare economico-socială sustenabilă sau care nu fac dovada bunei guvernări.
NATO este o organizație de prestigiu, care impune respect în relațiile internaționale, aducând, totodată, echilibru în gestionarea intereselor strategice divergente.
Dacă ne punem întrebarea de ce este România importantă pentru Alianță, este suficient să privim spre volatilitatea situației regionale la limita estică a NATO și a UE, precum și faptul că aici se concentrează conflicte înghețate și, mai nou, confruntarea strategică acerbă la care asistăm în prezent, legat de Ucraina.
Ultimele dezvoltări, implicând anexarea Crimeei de către Federația Rusă, deschid posibilitatea unui nou „război rece”, ca rezultat al unei tensiuni regionale fără egal în ultimii 25 de ani.
Nu ne rămâne decât să ne concentrăm atenția, toate statele aliate, spre adaptarea NATO la noile circumstanțe.
Așa cum Alianța a reușit să treacă cu succes peste Războiul Rece postbelic, trebuie să facem ca ea să gestioneze corespunzător și actuala situație complicată din regiunea Mării Negre.