Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·13 februarie 2019
Declarații politice · respins
Georgeta Carmen Holban
Discurs
„România a ajuns la media Uniunii Europene în ceea ce privește absorbția fondurilor europene”
Beneficiind de creșterea constantă a economiei din ultimii ani, România a recuperat în ultima perioadă decalajele existente la capitolul absorbției fondurilor europene. Astfel, potrivit informațiilor oficiale furnizate de Comisia Europeană, la sfârșitul anului trecut România avea o rată totală de absorbție de 26%, media Uniunii Europene fiind de 27%.
Acest fapt demonstrează din nou că Guvernul PSD își respectă angajamentele luate în fața românilor, cele referitoare la punerea în aplicare în mod pragmatic și asumat a obiectivelor prevăzute în programul de guvernare.
De asemenea, măsurile legislative adoptate anul trecut, votate de majoritatea parlamentară, cu sprijinul PSD, au contribuit decisiv la evoluția pozitivă privind absorbția banilor europeni, un aport important al acestei reușite revenind domeniului agricol, principalul sector al României în ceea ce privește creșterea economică. În acest context, încă din primele zile ale acestui an România a primit de la Comisia Europeană 807,5 milioane de euro, fonduri acordate fermierilor din Fondul european de garantare agricolă, iar în perioada următoare agricultorii români vor mai primi încă 452 milioane de euro, ca subvenții din partea Uniunii Europene.
Procentul de 26% reprezintă aproximativ 8 miliarde de euro, investiții de care au beneficiat și beneficiază în continuare milioane de români, autoritățile locale și, de asemenea, mediul de afaceri și întreprinzătorii. Sumele provenite din fonduri europene au fost folosite în toate domeniile de activitate, cele mai multe proiecte fiind în educație și sănătate.
Faptul că țara noastră a pornit de la zero la capitolul fonduri europene și a ajuns în doi ani la 26% este o realizare indiscutabilă și o realitate care nu poate fi pusă la îndoială de către declarațiile populiste ale partidelor din opoziție.
PSD se va ține de cuvânt, iar măsurile luate pe parcursul anului trecut vor fi continuate și în acest an, astfel încât fiecare punct realizat să însemne un plus în viața oamenilor și o mai mare bunăstare pentru toți românii.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.