Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 iunie 2014
Informare · informare
Marioara Nistor
Discurs
„România are nevoie de investiții masive în educație!” Declarația mea politică de astăzi se constituie într-o pledoarie publică în favoarea identificării unor soluții viabile pentru ca statul să investească mai mult în procesul de învățământ. Din păcate, în ciuda rezultatelor excelente înregistrate în ultimii ani la examenul de bacalaureat, în acest an Brăila ocupă primul loc pe țară la capitolul cei mai mulți elevi neînscriși la bacalaureat, cu un procent de 39,16% din elevii care au terminat clasa a XII-a. Sper însă ca locul codaș pe care Brăila îl ocupă din acest punct de vedere să fie compensat de o promovabilitate cât mai bună, pentru a se susține teza conform căreia elevii care nu s-au prezentat la această sesiune și-au dat seama că sunt nepregătiți.
Aș vrea totuși să exprim câteva puncte de vedere pertinente, care cred că vor ajuta în demersurile Ministerului
Educației de a instaura un climat propice performanței în învățământ. Aș începe cu pregătirea elevilor, pentru a avea o mentalitate sănătoasă despre viitoarea lor preocupare. Mă refer la faptul că nu toți tinerii trebuie să urmeze neapărat o facultate și ulterior să devină șomeri cu studii superioare, așa cum din păcate se întâmplă frecvent în prezent, ci este mult mai important ca ei să facă ceea ce le place și ce le oferă șansa accederii într-un loc de muncă. Există numeroase meserii pe care mulți tineri le-ar face cu plăcere, fără prea mare efort, și care au mare căutare pe piața muncii. Astfel, în opinia mea, o școală de meserii în municipiul Brăila ar fi bine-venită și, în același timp, extrem de necesară, iar noua unitate de învățământ ar putea funcționa pe actuala structură a unuia din colegiile din oraș, care dispun în prezent de mai multe specializări de profil și care pot fi extinse, în funcție de necesarul de forță de muncă rezultat în urma consultărilor cu agenții economici din zonă.
De asemenea, un alt aspect foarte important consider că este și practica elevilor, mai exact pregătirea lor pentru a fi buni executanți ai meseriilor alese. Experiența ne arată că, din păcate, la absolvirea liceelor și colegiilor, tinerii noștri au o serie de cunoștințe teoretice pe care nu sunt în stare să le pună în practică.
O altă problemă pe care doresc să o supun atenției responsabililor educației naționale este realitatea conform căreia, deși condițiile pentru primirea unei burse sociale sunt draconice, nu toți elevii care îndeplinesc aceste condiții primesc sumele de bani corespunzătoare acestui ajutor de la stat. Acest lucru se datorează existenței unei legislații ambigue, care permite alocarea unor fonduri insuficiente pentru toți beneficiarii care se încadrează în condițiile cerute. Pentru a corecta această situație, voi cere Ministerului Educației să îmi prezinte necesarul financiar pentru acoperirea tuturor cererilor de burse sociale din România, deoarece este nefiresc ca elevii să nu poată folosi acest ajutor din partea statului.