Mariana Câmpeanu

## „România bolnavă”

În ultimii doi ani de zile România a devenit unul dintre cele mai bolnave state ale Europei, și nu vorbesc aici doar de sănătatea fizică a cetățenilor săi care, pe fiecare zi ce trece, se văd condamnați la lipsă de speranță și la imposibilitatea de a accesa servicii esențiale ale statului, cum ar fi serviciile de protecție socială, protecție medicală sau un tratament corect în fața legii și a instituțiilor statului. Vreau să vorbesc despre boala profundă a României, iar aceasta nu este o boală a societății românești, așa cum spun mulți dintre noi, ci

mai curând o boală a statului român, a instituțiilor fundamentale și mai ales a raporturilor de putere și de control dintre acestea.

Președintele Traian Băsescu, cel care în urmă cu doar șapte ani „juca totul pe o singură carte”, cea a Constituției României, a devenit principalul purtător și diseminator al microbului ce atacă acum statul român: abuzul de putere. Prin comportamentul său discreționar, reprezentantul celei mai importante funcții în stat agresează în fiecare zi sistemul democratic românesc. El este cel care reușește să transforme excepția în regulă, cutuma în lege și ineditul în banal.

Astfel, nu are niciun fel de jenă sau limită morală și constituțională când se hotărăște să se implice activ în viața politică internă a PDL, dând directive despre cine și cum ar trebui să fie ales președinte al acestui partid. În acest fel, președintele Traian Băsescu încalcă _de facto,_ chiar dacă nu și de _de iure,_ articolul 84 alin. (1) din Constituția României, care spune că: „În timpul mandatului, Președintele României nu poate fi membru al unui partid (...)” și, prin urmare, nici nu poate să se implice în viața politică internă a acestuia.

Mai mult decât atât, abuzul de putere al acestui om este evident atunci când încearcă prin orice mijloace și prin controlul excesiv al unor instituții ale statului să suprime orice formă de protest, indiferent din partea cui ar veni aceasta. Iar exemplele cotidiene sunt suficiente: atunci când liderii opoziției acuză sistemul ticăloșit pe care îl conduce, în mod obligatoriu aceștia sunt înfierați public ca oameni ai mogulilor. Când Parlamentul se opune, președintele încearcă prin orice mijloace să-l desființeze. Atunci când liderii sindicali organizează mișcări de protest, așa cum este normal pentru o populație din ce în ce mai sărăcită, se declanșează o acțiune de demonizare a acestora din partea unor instituții ce au un grad de credibilitate din ce în ce mai redus. Atunci când vocea de protest se ridică chiar din mijlocul partidului de guvernământ, se găsesc rapid mijloace de intimidare și înăbușire ale oricărei direcții diferite de cea arătată de Palatul Cotroceni.

Suntem o țară care plânge după un sistem judiciar corect, după un sistem medical sigur și confortabil pentru cetățenii săi, după un sistem de educație și protecție socială care să dea o șansă firească pentru copiii și bătrânii noștri. Dar mai ales devenim din ce în ce mai mult o țară în care democrația este agresată și mutilată în fiecare zi de voința discreționară a unui singur om.