Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 februarie 2015
other
Mihai Weber
Discurs
„România – către un nou model de creștere”
La un sfert de secol de la Revoluția din 1989, România se află în fața unui moment de bilanț. Țara a reușit să se integreze politic în familia democrațiilor occidentale, dar mai are de parcurs un drum în ceea ce privește modernizarea și dezvoltarea economică. Pentru aceasta este nevoie de ajutorul nostru, al tuturor celor care doresc să contribuie la realizarea cât mai rapidă a celor două obiective, acest lucru fiind posibil prin unitate și muncă. Trebuie să luptăm pentru a-i oferi României un nou model de creștere, care să poată fi susținut pe o perioadă nedeterminată de timp.
Bineînțeles, acest lucru a fost făcut încă din 2012 până în prezent. Guvernul Ponta, prin Programul său de guvernare, bine stabilit, și-a arătat interesul pentru realizarea unor măsuri benefice pentru viitorul țării, rezultatele fiind vizibile și de necontestat. Din punct de vedere economic, România a înregistrat creșteri remarcabile, în 2014 având cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană. Potrivit Institutului Național de Statistică, PIB-ul a crescut anul trecut cu 2,9% față de 2013, după ce în ultimul trimestru creșterea economică a fost de 0,5% față de trimestrul anterior, serie ajustată sezonier, și de 2,6% comparativ cu aceeași perioadă din 2013, serie brută.
Susținerea investițiilor, îmbunătățirea infrastructurii, pregătirea forței de muncă sunt doar câteva dintre direcțiile în care ar trebui mers pentru a putea face posibilă schimbarea de care țara noastră are nevoie.
De altfel, domeniul energiei și resurselor naturale merită pus în discuție și supus unor modificări ce duc spre modernizare. Având în vedere că România este cel mai mare producător de energie din Europa Centrală și Europa de Est, ar fi păcat să nu venim cu soluții asupra securității energetice prin interconectarea cu sistemele de transport ale statelor vecine, diversificarea surselor de generare, creșterea eficienței energetice, dar și accesibilitatea pentru toate categoriile de consumatori. În acest sens, exploatarea resurselor ar contribui la dezvoltarea țării și ar genera beneficii pentru întreaga societate.
Susțin în continuare că fără creșterea investițiilor în educație și sănătate nu se va putea realiza un progres sustenabil. Învățământul profesional trebuie orientat spre tehnologizare și, cel mai important, să satisfacă nevoia de
personal calificat al angajatorilor, astfel încât să devină performant și atractiv pentru investitorii străini.
Trebuie ca România să nu mai piardă nicio oportunitate, să își consolideze brandul de țară, să urmeze politici publice coerente în scopul creșterii atractivității pentru investitori și să mărească gradul de absorbție a fondurilor europene.
Noi, ca clasă politică, trebuie să optăm pentru o mai mare transparență, să ținem cont de aspirațiile tinerilor și să dăm naștere unor politici și programe prin care să facem ca România să fie o țară în care ne dorim să trăim decent, să ne formăm o familie, dar mai ales să ne creștem copiii.