Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·1 aprilie 2014
other · adoptat
Georgian Pop
Propunerea legislativă pentru m
Discurs
„România, de 10 ani în NATO”
Cu prilejul aniversării a 10 ani de la momentul în care România a devenit stat membru cu drepturi depline al Organizației Tratatului Nord-Atlantic, dar și a 65 de ani de la înființarea Alianței, este important să ne reamintim că integrarea țării noastre în NATO reprezintă o garanție pentru securitatea și stabilitatea României. De asemenea, consolidarea democrației și a statului de drept, dar și progresele în plan economic și social au fost procese care s-au dezvoltat în urma aderării țării noastre la NATO și Uniunea Europeană.
România este un aliat care se află la frontiera estică a comunității euroatlantice, regiune în care astăzi, la 10 ani de apartenență la NATO, trăim vremuri foarte sensibile din punct de vedere strategic. Toate aceste evenimente care se petrec astăzi în vecinătatea României reprezintă o provocare pentru partenerii și aliații NATO. Am convingerea că recentele evenimente din Crimeea vor face NATO mai puternică.
Realitățile sunt marcate de noi riscuri și amenințări asimetrice sau emergente la adresa securității partenerilor și aliaților. Terorismul, securitatea energetică, amenințările cibernetice sunt riscuri de securitate pe agenda actuală a NATO. Parteneri și aliați NATO, împreună, trebuie să cooperăm pentru consolidarea mijloacelor de apărare colectivă.
România a dovedit în permanență că este un aliat serios și puternic, cu vocație transatlantică, susținătoare a Alianței și capabilă să contracareze provocările de securitate globale. Cetățenii români și-au sprijinit mereu țara în respectarea angajamentelor asumate atât în interiorul Alianței, cât și în relațiile bilaterale. Îmi exprim recunoștința față de militarii români care participă în cadrul misiunilor desfășurate sub egida NATO. Gândul meu se îndreaptă acum și către familiile militarilor care și-au dat viața servindu-și țara cu devotament.
Obiectivul strategic al României rămâne acela de a-și consolida apartenența la NATO, dar și de a contribui în mod semnificativ la evoluția și adaptarea Alianței la contextul noilor provocări la adresa securității și stabilității în spațiul nord-atlantic.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.