Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 decembrie 2018
Declarații politice · adoptat
Nicolae Neagu
Discurs
„«România educată» – proiectul propus de președintele Klaus Iohannis, calea pentru o viață normală, decentă și prosperă a românilor și pentru o Românie dezvoltată și apreciată!”
Într-o perioadă complicată, în care Guvernul Dăncilă–Dragnea excelează în neperformanțe economice, în lipsă de viziune și strategii pentru siguranța viitorului națiunii și a țării, în anul centenar de sărbătorire a Marii Uniri naționale, Președintele României, Klaus Werner Iohannis, vine și propune proiectul „România educată”, pe șapte linii de acțiune, proiect care readuce speranța într-o Românie dezvoltată, demnă și apreciată și o națiune prosperă, sigură și încrezătoare în viitorul ei, în destinul ei.
Da, singura șansă a viitorului sunt copiii, tineretul de astăzi, care peste 10-20 de ani vor conduce România.
Președintele României lansează acest proiect citind cheile cifrelor care configurează dezvoltarea, adică viața oamenilor și a companiilor, observând erorile în care se persistă în ultimii doi ani de guvernare a PSD, care, cu al treilea guvern Dăncilă, cel mai neperformant guvern al României postcomuniste, taie banii de la educație, cercetare, fonduri europene, infrastructură, pentru a-și rezolva deficitul bugetar.
Ce vede președintele României vedem cu toții, și anume: – banii s-au tăiat ca să poată fi pus în practică programul de guvernare – măririle angajate în bugetele sociale;
– banii nu ajung și, mai ales, nu ajung la cine are mai mare nevoie de ei, datele arătând că în România sărăcia s-a mutat de la pensionari și șomeri la copii și suntem singura țară în care se petrece grozăvia aceasta;
– absolut tot ce ține de viitor – educația, piața muncii, adecvarea modelului economic la trendul mondial – este nu doar ignorat, ci subminat cu metodă și cu o listă foarte precisă de interese, care, se înțelege, nu sunt interesele României;
– până și animalele au grijă de puii lor mai mult decât Guvernul României de viitorul propriului popor!
Copiii au ajuns în România cea mai defavorizată categorie de cetățeni, expusă sărăciei și segregării sociale. De ce? Pentru că ei nu votează! Jumătate din copiii României trăiesc la țară, acolo unde nu există mari șanse să performeze. Banii pentru funcționarea școlilor de la oraș sunt, de fapt, puși „la negru” de cele mai multe ori de părinți.
În scandalul Dragnea, unde erau angajate cele două femei care lucrau pentru PSD Teleorman? La Regia de Apă, la cea de termoficare, la compania de salubrizare?
Din aceste companii, fiecare bănuț are o destinație foarte precisă, către businessul privat clientelar. Nu, deci au fost plătite din banii de la protecția copilului – copiii nu știu să se plângă, să ceară banii sau comisioanele, să facă scandal sau greve!
1. Tânărul român fără viitor care își ia lumea în cap La momentul de față nu există un plan clar, oficial, de orientare a economiei către o valoare adăugată mare prin politici educaționale.