Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·24 septembrie 2013
Informare · respins
Mihai Aurel Donțu
Discurs
„România încheie al treilea acord consecutiv cu FMI și Comisia Europeană”
Săptămâna trecută, pentru prima dată, un guvern postdecembrist a venit în fața Parlamentului României pentru a-și prezenta intenția de a încheia un nou acord cu FMI și Comisia Europeană. Noi, parlamentarii USL, salutăm acest demers, având în vedere că o decizie atât de importantă pentru întreaga țară, cum este încheierea unui nou acord financiar, fie el și preventiv, are nevoie de o largă consultare, dar și de o informare corectă.
Prin semnarea de către Guvernul USL a acestei noi scrisori de intenție se solicită FMI aprobarea unui nou aranjament stand-by (ASB) de tip preventiv, cu o valoare totală de 1.751,34 milioane DST (aproximativ 2 miliarde euro, 170 procente din cotă), în vederea susținerii programului economic pentru perioada 2013–2015, program care are în vedere atât menținerea unor politici macroeconomice sănătoase și a stabilității sectorului financiar, cât și continuarea reformelor structurale într-un context marcat de incertitudini externe semnificative.
Putem spune că, în numai un an de guvernare, USL a reușit să atingă câteva ținte foarte importante și pentru economie, dar și pentru populație, acestea fiind oricum promise electoratului și susținute în Programul USL de guvernare. Și aș menționa aici: reîntregirea salariilor, returnarea contribuției de sănătate pentru pensionari, dar și majorarea salariului minim la 800 lei.
De asemenea, este de remarcat faptul că Guvernul USL a luat toate măsurile necesare pentru ca România să poată ieși din procedura de deficit excesiv, reducând și deficitul pe sistemul ESA. Un alt lucru cu impact pozitiv asupra comunităților locale a fost cel referitor la garantarea împrumuturilor autorităților locale și achitarea arieratelor.
Pentru a putea continua aceste politici cu impact pozitiv sunt necesare și alte măsuri din punct de vedere fiscalbugetar, iar noul acord preventiv are în vedere următoarele deziderate: menținerea țintei de deficit fiscal de 2,3% din PIB (în termeni cash, inclusiv PNDI) în 2013, ce corespunde unei ținte de deficit în termeni ESA de 2,4% din PIB; continuarea, în 2014, a procesului de ajustare treptată a deficitului bugetar până la nivelul de 2,0% din PIB (metodologie cash și ESA); identificarea de măsuri menite să crească eficiența și capacitatea sistemului fiscal de colectare a veniturilor, inclusiv taxele pe proprietate și evaluarea reformelor în domeniul contribuțiilor sociale pentru lărgirea bazei de impunere; va fi realizată îmbunătățirea Legii responsabilității fiscale pentru a integra ținte fiscale structurale și măsuri corective în cazul abaterilor; îndeplinirea, în anul 2015, a obiectivului bugetar pe termen mediu (OTM), pentru a avea deficit structural al bugetului general consolidat de 1% din PIB; îmbunătățirea sistemului de raportare fiscală și publicarea situațiilor lunare privind arieratele și măsurile corective adoptate de autoritățile locale și centrale, pe entitate, trimestrial, începând cu finele lunii septembrie 2013 (criteriu de referință structural), pentru aducerea totală sub control a arieratelor, mai ales la nivelul autorităților locale; prevenirea arieratelor și menținerea lor la un nivel redus conform țintelor incluse în program.