Radu Stroe

„România: între ceea ce ar fi putut să fie și ceea ce este” S-au împlinit doi ani de la izbucnirea crizei economice mondiale. Deja multe țări au ieșit sau încep să iasă din criză, redresarea economică intrând pe un făgaș natural. Doar în România lucrurile stau din ce în ce mai rău, contrazicând și cele mai pesimiste scenarii. Decidenții români au dovedit și dovedesc în continuare lipsă de viziune și de coerență în actul guvernării, cu repercusiuni nefaste în rândul populației. Cele mai dure măsuri, care numai anticriză nu au fost, s-au dovedit, de fapt, niște „strategii” menite să deghizeze, dacă nu incompetența, atunci, mai grav, corupția intrasistemică. Căci soluții existau. Un guvern competent, responsabil și integru ar fi știut de la bun început că prin atragerea fondurilor europene destinate României țara ar fi fost salvată.

Șeful Erste Bank, Andreas Treichl, declara uluit: „Nu știu care cred politicienii că este responsabilitatea lor. Ei au acum șansa să aducă România în vârful Europei Centrale și de Est și o risipesc în stil mare [...] Suma de 35 de miliarde de euro ar putea face România una dintre cele mai interesante state din Europa. Cu 35 de miliarde ar putea fi create milioane de locuri de muncă în România și, astfel, să fie ajutați oamenii să lupte contra șomajului”. Tot el aprecia că este o „rușine dramatică” faptul că România nu a fost capabilă să absoarbă decât 38 milioane euro din fondurile europene nerambursabile.

În tot acest timp, ceea ce se întâmplă în România este o rușine dramatică.

Funcționarea sub limita de avarie a spitalelor din România, subfinanțarea endemică, scăderea cu mai mult de 50% a salariilor personalului medical – care ajung la sume derizorii, bani din care trebuie să se și autoprotejeze, prin cumpărarea de mănuși, săpun etc. –, transferul lor către consiliile locale și județene, prin ceea ce s-a dorit a fi descentralizare, toate acestea fac din spitalele românești adevărate locuri de groază. Chiar și consilierii prezidențiali preferă să se trateze cu ceai de păducel și recunosc că sunt „îngroziți”, ca majoritatea românilor, de sistemul medical românesc, un sistem medical în care personalul, și așa extrem de subdimensionat, este amenințat de concedieri, cu salarii mult sub limita de supraviețuire pe care și le încasează, precum în spitalul din Brăila, după ce primesc, ca preambul, gaze lacrimogene, pumni și îmbrânceli, pentru că îndrăznesc să-și ceară drepturile. După adoptarea OUG nr. 48/2010, ministrul Cseke Attila declara: „Descentralizarea spitalelor înseamnă că oamenii vor putea decide pentru ei înșiși și că aceste servicii sanitare publice vor fi aduse la un nivel cel mai de jos față de comunitate”. Într-adevăr, nu putem contesta adevărul celor exprimate. Serviciile sanitare publice chiar au fost aduse la un nivel cel mai de jos. Cât despre oameni, ei înșiși decid dacă au sau nu bani să-și cumpere toate cele necesare când trebuie să meargă la spital.